În judeţul Caraş-Severin vor fi deschise în această duminică 365 de secţii de votare, la care vor fi distribuite 881.421 buletine de vot, 1.825 de ştampile cu menţiunea „VOTAT” şi 270.616 timbre autocolante. Comisia tehnică judeţeană pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor s-a întrunit săptămâna aceasta la sediul Palatului Administrativ, pentru a stabili ultimele detalii organizatorice.
Cetățenii români cu drept de vot sunt chemaţi la urne în data de 26 mai, pentru a-şi exprima opţiunea referitor la cei 33 de membri din România care vor face parte din Parlamentul European, dar şi în ceea ce priveşte referendumul naţional consultativ.
Zilele acestea se desfăşoară la Reşiţa, Caransebeş şi Oraviţa sesiuni de instruire cu preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale ale secţiilor de votare, la care vor participa reprezentanţi ai Autorităţii Electorale Permanente, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Serviciului judeţean de statistică şi structurilor Ministerului Afacerilor Interne.
„Instituţia Prefectului asigură transportul şi distribuirea buletinelor de vot, a ştampilelor de control şi a celor cu menţiunea „VOTAT”, precum şi a celorlalte materiale, documente, şi tipizate prevăzute de lege, către unităţile administrativ-teritoriale.
Împreună cu structurile Ministerului Afacerilor Interne va fi asigurată menţinerea ordinii publice la secţiile de votare, în ziua votării”, informează Mihaela Șchiopu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Caraș-Severin.
La scrutinul de duminică, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) şi Institutul Naţional de Statistică (INS), asigură implementarea și operaționalizarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot şi de prevenire a votului ilegal – SIMPV.
Karina TINCUL
