Caransebeșul va avea handbal de Liga Națională!

modelmic1

Chiar dacă autorizarea PSI a sălii Polivalente din Reșița va mai dura, problema prezenței spectatorilor la partidele oficiale jucate de echipa HC Adrian Petrea s-ar putea soluționa printr-o formulă inedită: disputarea întâlnirilor de ligă națională la Caransebeș.

Primarul Municipiului Caransebeș, Marcel Vela, a avut în aceste zile o întrevedere cu președintele clubului HC Adrian Petrea, Cristian Pătru și cu antrenorul formației ce poartă numele acestei echipe, în urma căreia s-au făcut pași concreți pentru deblocarea situației cu care se confruntă HC Adrian Petrea la meciurile de primă ligă handbalistică ce ar fi trebuit găzduite la sala Polivalentă. Pentru ca publicul să fie din nou un sprijin real și activ al formației la care evoluează legende ale sportului cu minge rotundă mică precum Eremia Pîrîianu, Mișa Rohozneanu sau Ilie Vaidasigan, primarul Caransebeșului a gândit un proiect de parteneriat prin care echipa HC Adrian Petrea să poată evolua în liga națională în sala Victoria din cartierul Pipirig, iar formația de primă divizie românească, Volei Club Banatul din Caransebeș să poată fi urmărită de iubitorii acestui sport și la Reșița!

O idee salutară ce vine în sprijinul deblocării unei stări de fapt cu care nu s-a mai confruntat nicio formație reșițeană de handbal care a evoluat până acum în Liga Națională. Sala Polivalentă Victoria situată în apropierea supermerketului Kaufland are o capacitate de peste 1000 de locuri (aprox. 1050), iar distanța de la Reșița la Caransebeș este de 42 de kilometri.

Din cele 14 echipe prezente pe prima scenă a handbalului românesc, HC Adrian Petrea se regăsește în ierarhia Ligii Naționale la un singur punct de locul 4 ocupat de Steaua Alexandrion București iar următoarele partide care s-ar putea disputa la început de februarie 2016 la Caransebeș vor fi meciuri viu disputate în compania echipelor ACS Energia Pandurii Tg. Jiu, în data de 4 februarie și cu Potaissa Turda, pe data de 7 februarie.

Vă reamintesc că formația de volei divizionară A1, Volei Club Banatul Caransebeș, ocupă locul 5 în clasament, cu 18 puncte acumulate și prestează un joc spectaculos, apreciat în țară și mai cu seamă de publicul gugulan.

În această după-amiază, de la ora 17:00, echipa HC Adrian Petrea va juca în etapa a XVI-a, în compania echipei Danubius Galați la Polivalenta din Reșița, accesul publicului fiind interzis. Totuși, pentru cei care doresc să urmărească partida, clubul s-a organizat și va proiecta partida în fața sălii din centrul municipiului. Din nou o formulă inedită de vizionare pe care au scos-o din joben cei de la HCAP, la ceas de decembrie, și nu pot să nu remarc, domnilor Susan și Iova, această ușoară nuanță de umilire a unor minunați susținători ce nu-și pot urmări echipa favorită, pe viu, în confruntare…

 

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. petru

    Atata isterie se face si cu astia de ISU.Hai domnule sa fim seriosi,daca si o sala polivalenta,care are foarte multe iesiri,dar probabil ca nu este dotata stingatoare,si alte utilitati pentru stingerea unui eventual incendiu.Scuzatima dar asta este chiar bataie de joc,fata de publicul RESITEAN.Asta inseamna ca si la CASA DE CULTURA a SINDICATELOR si la PALATUL CULTURAL nu se mai organizeaza nimic,din cauza ca nu corespund normelor ISU.Asta inseamna ca tot ce s-a construit nu este bun.Domnilor hai sa le demolam,ca au fost facute pe vremea comunismului.Asta mai este lipsa de raspundere,nimeni nu-si asuma raspunderea,le trebuie numai salarii barosane,dar o decizie corespunzatoare,care sa multumeasca populatia nu sunt capabili sa ia!!!!!!!.

  2. INa

    1.Citez din articolul anterior pe aceasta tema:
    “„Petrişorii“ au cerut ajutorul primarului Vela.
    În condiţiile în care echipa reşiţeană a fost dată afară din polivalenta reşiţeană, staff-ul clubului HC Adrian Petrea, în frunte cu preşedintele Cristian Pătru, şi-a manifestat dorinţa de a juca mai aproape de „casă“, într-un oraş mai apropiat decât Timişoara. Prin urmare, reprezentanţii echipei de primă ligă, care în acest sezon a învins liderul la zi al campionatului, Dinamo Bucureşti, au pus mâna pe telefon, apelându-l cu speranţă pe primarul Caransebeşului, Marcel Vela. Dorinţa clar exprimată a fost aceea de a oferi posibilitatea echipei să evolueze în al doilea oraş ca importanţă al Caraş-Severinului, la o distanţă ce înseamnă doar 40 de kilometri de Reşiţa, aceasta semnificând costuri mai reduse pentru club dar şi pentru fanii lui HCAP. Handbaliştii s-au lovit în schimb de un refuz al şefului administraţiei cărăşene. Iar aceasta pentru că Sala Polivalentă nu este administrată de Primăria Caransebeș, ci de societatea Caromet.”

    Am pus intrebarea “Cine dezinformeaza?”,intrebare ramasa fara raspuns!
    Pot fi posibile,cred eu, urmatoarele ipoteze:
    -Clubul HCAP a cerut sau nu ajutorul Caransebesului;
    -Reper 24h a preluat o informatie pe care,din pacate, nu averificat-o;
    -Punerea sub semnul indoielii afirmatiile primarului din Caransebes.
    Deci,care-i adevarul?
    Acum, minune,se poate juca in sala administrata de Caromet !

    2.Meciuri de handbal la Caransebes,meciuri de volei la Resita.
    Daca situatia penibila a salii din Resita persista,atunci se justifica deplasarea la Caransebes.
    Daca se rezolva problema salii resitene,atunci nu vad rostul deplasailor reciproce ale celor doua echipe.Diastanta fiind cea cunoscuta,resitenii doritori de volei se pot deplasa la Caransebes,iar amatorii de handbal din municipiul vecin pot veni la Resita.

    3. Vicepresedintele CJ,domnul Iova,declara ca DADPP avea bani necheltuiti,deci ar fi putut rezolva ventilatoarele polivalentei resitene.
    Domnule Iova,DADPP este in subordinea dv. Astept masurile impotriva celor vinovati in acest caz.Va rog sa le faceti publice.Taraganarea sau nerezolvarea grabnica a problemei obliga la demisia dv.
    Nu sunt de acceptat scuze de genul “Judetul are alte prioritati’. Da,are,dar sunteti acolo in slujba noastra si aveti obligatia sa gasiti solutii!

    4.Pentru ca tin la echipa de handbal,la proiectul domnului Pătru, am indurat frigul pentru viyionarea meciului de ieri seara. “Multumiri” pentru cei care au umilit resitenii prezenti in fata polivalentei.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei