Călăuză reţinută cu focuri de armă la frontiera cu Serbia

a
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Jimbolia au desfășurat ieri, o acțiune privind combaterea traficului de migranți în zona de frontieră, respectiv un filtru pe comunicația Timișoara – Jimbolia. La intrarea în localitatea
Cărpiniș, polițiștii de frontieră au observat un autoturism înmatriculat în România, al cărui conducător auto a oprit voluntar la aproximativ 100 m în fața echipajului, apoi a întors autovehiculul și a demarat în trombă.

Existând suspiciuni că șoferul transporta migranți din zona de frontieră, polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului. În scurt timp, mașina, care ieșise în afara părții carosabile, a fost interceptată, iar șoferul a abandonat-o, fugind spre vegetația din zonă. Pentru a reuși imobilizarea acestuia, ulterior somațiilor verbale, polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind trase în plan vertical două focuri de avertisment.

Lângă autoturismul abandonat, au fost depistate șapte persoane cetățeni străini, fără documente de identitate asupra lor.  Persoanele au fost conduse la sediul sectorului pentru continuarea cercetărilor, solicitându-se un echipaj medical pentru efectuarea triajului epidemiologic.

În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele transportate în autovehicul sunt cetățeni sirieni, un bărbat în vârstă de 53 de ani și șase minori cu vârste cuprinse între 7 și 15 ani. La cercetări, persoana adultă a declarat că grupul a trecut
frontiera ilegal din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde, dorind să ajungă în Austria. Șoferul autoturismului, un cetățean român, în vârstă de 41 de ani, a declarat faptul că urma să primească suma de 50 de euro de la fiecare persoană transportată.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cei șapte cetățeni străini. De asemenea, cetățeanul roman este cercetat pentru infracțiunea de trafic de migranți, fiind reținut pentru 24 de ore, urmând ca la finalizare sa fie dispuse măsurile legale care se impun, ne- a informat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Timiș subcomisar Nicola Petre-Ionuț.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei