Bunătăți din gastronomia satului și primul centru mountainbike, la „Banat Brunch” în Măgura Zimbrilor

 

modelmic

În acest weekend începe sezonul “Banat Brunch”, în Sat Bătrân, comuna Armeniș, un eveniment de gastronomie și experiențe locale menit să aducă turiști în inima satelor. Peste 10 organizații și autorități locale din regiune lucrează cot la cot pentru a dezvolta infrastructura și evenimentele ecoturistice care să crească popularitatea Banatului, mai ales în rândul iubitorilor de experiențe rurale și de natură.

Primul Banat Brunch, vine cu un program bogat pentru un weekend de neuitat – turism activ, cultural și un bufet tradițional al gugulanilor din comuna Armeniș, gazda unui proiect ambițios de reintroducere a zimbrilor în libertate inițiat de asociația WWF România.

În prima zi, sâmbătă, 1 iunie, se inaugurează primul centru de închiriere de mountainbike și e-bike din Banat, în Munții Semenic la Văliug. Tot mâine va fi și un tur ghidat e-bike cu plecare din Măgura Zimbrilor la ora 12:00 și care se încheie în Văliug în aceeași zi, tur în care participanții vor cunoaște cele două destinații și noile trasee de mountainbike din Munții Semenic și de la poalele Munților Țarcu.
A doua zi, duminică, 2 iunie, are loc bufetul gugulanilor servit la Sat Bătrân.

Bunătățile locale includ mălai bănățenesc cu mărar, branză și ceapă verde, balmaș, pită coaptă în șpoiert, zupă de găină ca la praznic, sarme cu curechi, carne de porc la chișcan, căzan de oaie, dulciurile din copilăria localnicilor precum foi cu mere și nostum pită, plus vedeta meniului, mațe fripte cu coleșă.

În aceeași zi, are loc un tur ghidat în vatra veche din Sat Bătrân, la pas prin sat și plimbare cu cal și căruța, tur ghidat pe mountainbike și inaugurarea traseelor de bicicletă locale realizate de asociația Măgura Zimbrilor și Primăria Armeniș, un atelier de preparare a cașului pentru copii și adulți, consignație cu obiecte din lada de zestre și piață cu produse locale.

Asociația fondatoare My Transylvania împreună cu Asociația pentru Dezvoltarea Turismului Timiș și organizații active din Timiș, Caraș Severin și Arad – WWF România, Asociația Măgura Zimbrilor Armeniș, Bike Attack Reșița, Ponton Casa Baraj, The Village, Asociația Zarand și autoritățile locale din localitățile gazdă și-au unit forțele pentru un sezon întreg de experiențe culinare, ture de explorare a naturii și a satelor din Banat.

foto: descopera.ro

 

Elena FRANȚ

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei