Brexit 3: Republica Cehă

În perioada interbelică Cehoslovacia (Cehia și Slovacia de astăzi, în condițiile în care partea cea mai dezvoltată industrial era Cehia) avea o economie de trei ori sub economia Franței. Cehia reprezenta oricum un important areal de dezvoltare economică din Europa. După 1945 Cehia și Praga au căzut în spatele cortinei de fier, în lagărul comunist, dar și atunci a reprezentat o zonă de prosperitate industrială, economică în general vorbind, dar și din punct de vedere al nivelului de trai.

După 1991 Republica Cehă și-a urmat cursul ascendent al dezvoltării economice, a devenit repede și natural membră a Uniunii Europene și NATO ( Praga a fost până la urmă aproape 200 de ani capitala Imperiului Habsburgic, nu-i așa!).

La câteva zile după Brexit, în condițiile în care Marine le Pen solicita un Frexit, pozițiile Olandei, ale Danemarcei și Austriei erau deja cunoscute ca și critic-europene, în Republica Cehă se anunța, fără mult zgomot, în tradiționalul spirit central-european echilibrat organizarea unui referendum pentru ieșirea din Uniunea Europeană. Cehii asemeni tuturor cetățenilor din fostul lagăr comunist și-au dorit după 1990 apartența la structurile panstatale și de securitate care sunt Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică.

Ce a determinat oare această reacție în rândul elitelor politice din Cehia? Ce determină reacțiile consecvent dure ale premierului de la Budapesta, Viktor Orban, de fapt împotriva politicii unice europene implementate de Comisia Europeană? De ce grupul de la Vișegrad (Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria) care își dorește azi ca și parteneri România și Bulgaria, încearcă să impună pentru ele și pentru cetățenii lor un alt statut în Uniunea Europeană?

Răspunsul este simplu: nu sunt mulțumite cu felul în care sunt tratate la nivel european. Birocrația structurilor europene, mai ales a Comisiei Europene, populate cu 20 000 de funcționari deveniți un scop în sine, pe banii cetățenilor din cele 27 de state membre ( 28 până la Brexit) a determinat această reacție a statelor naționale. Cetățenii obișnuiți ai Uniunii Europene, administrațiile locale și centrale de pe continent, elitele naționale din țările membre ale UE nu se regăsesc în politica tehnocraților de la Bruxelles. Birocrații de acolo nu au nicio responsabilitate față de cetățeanul european și nu-i interesează în fapt nevoile lui cotidiene, imediate. Ei nu sunt niciodată responsabili pentru necazurile din comunități, pentru crizele declanșate de nevoi sociale, nu răspund în fața nimănui pentru nimeni și pentru nimic.

Criza europeană a fost declanșată de această clasă birocratică, din nefericire creată de mediul politic de pe continent, devenită așa cum am spus un scop în sine, fără nicio răspundere. Și dacă repulsia față de acești birocrați cantonați undeva în vestul Europei a ajuns și în Cehia, și în Ungaria, și în Polonia, fără a mai vorbi în statele emancipate în critici la adresa Uniunii Europene Franța, Olanda, Danemarca, Marea Britanie, probabil că singura soluție de a menține Europa unită este debirocratizarea administrației de la Bruxelles.

Și asta foarte repede!

Cezar DRAGOMAN