Bocșa strânge legăturile cu moldovenii de peste Prut! Consulul Moldovei, primit astăzi cu pâine și sare în Caraș-Severin!

modelmic

Consulul Republicii Moldova la Timișoara a pus astăzi pentru prima dată piciorul în Bocșa. Cu toate că a mai fost până acum fugitiv prin Caraș-Severin, vizita Excelenței sale la Bocșa este prima cu statut oficial pe pământ cărășean.

 

Primit cu pâine și sare de primarul Eugen Cismăneanțu și doi copilași rotofei îmbrăcați în port popular, Silviu Sofronie, consulul Moldovei pe Regiunea de Vest s-a declarat de-a dreptul emoționat.

Vizita la Bocșa a fost prima vizită oficială a consulului în județ, și a început cu o discuție între acesta și autoritățile locale, în vederea unui viitor schimb cultural și economic între orașele de peste Prut și bocșeni.

„Îi mulțumesc Excelenței sale pentru frumoasa sa vizită la Bocșa. Dumnealui este destul de rezervat în ceea ce privește ceea ce am discutat până acum și voi merge și eu pe aceeași idee. Am avut discuții în ceea ce privește cultura comună a celor două zone, posibilitatea de colaborare. Pot spune că de acum înainte Bocșa și Consulatul Republicii Moldova la Timișoara vor avea o relație strânsă de prietenie”, a explicat primarul Eugen Cismăneanțu.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157651723939234″]

Cu toate că a fost rezervat în ceea ce privește discuțiile cu administrația bocșeană, Excelența sa a ținut să amintească de o posibilă înfrățire a Bocșei cu câteva orașe din Republica Moldova. Mai mult, acesta i-a făcut primarului Cismăneanțu trei propuneri, mai exact orașele Cahul, Soroca și Iedineț, ultimul fiind considerat de Execelența sa ca fiind cel mai asemănător cu Bocșa.

„Sunt pentru prima dată în zonă pentru a face cunoștință cu județul. Nu am mai fost până acum în Caraș-Severin, este o zonă pe care nu am avut ocazia să o descopăr încă. Am făcut cunoștință cu domnul primar din Bocșa și cu restul reprezentanților autorităților locale. Sunt aici pentru a iniția, împreună cu autoritățle locale din Bocșa, acele relații de vecinătate atât de necesare între România și Moldova.

Ne unesc atât de multe lucruri încât distanța de aproape 1000 de kilometri nu mai are nicio relevanță. M-am înțeles foarte bine cu domnul Cismăneanțu, vorbim aceeași limbă și avem aceleași gânduri pentru comunitate”, a menționat Silviu Sofronie, consulul Republicii Moldova la Timișoara.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157654041208592″]

Vizita oficială s-a mutat apoi de la Primărie la Muzeul Constantin Lucaci din oraș, urmând ca în cursul zilei de astăzi Excelența sa să ajungă și la Reșița și Anina, pentru a purta discuții și cu primarii celor două orașe cărășene. Mai mult, acesta are în plan ca în viitorul apropiat să ajungă și la Oravița și Moldova Nouă.

 

Alexandra JURCA

 

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei