După ce a „rezistat“ eroic timp de o lună și jumătate, Bocșa a intrat în rândul orașelor care raportează infectări cu noul coronavirus. Astăzi a fost internată la Reșița o pacientă din cartierul bocșan Măgura, care prezenta simptome de infectare cu Sars Cov 2. Despre acest caz, directorul Direcției de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin dr Romeo Dumitrescu a declarat pentru Reper24:
„A fost declanșată o anchetă epidemiologică foarte rapid. Cazul princeps a fost internat și ceilalți 7 membrii ai familiei, în frunte cu un copil cu leucemie sunt în izolare și sunt toți investigați ca și contacți, în familia respectivă existând și o infectare cu HIV, care trebuie și ea investigată. Toate persoanele au fost testate, testele fiind trimise la Timișoara în această după amiază. Așteptăm ca la noapte sau mâine dimineață să primim și rezultatele și în funcție de acestea vom ști cum trebuie să procedăm în continuare“.
„Vreau ca prin intermediul dumneavoastră – a mai precizat dr Dumitrescu – să demitizez ceea ce a început să circule prin presă și pe rețelele de socializare: Nu îngrădim cartierul și nu punem niciun fel de bariere în zonă. Singura barieră este cea de cale ferată și nu are nimic în comun cu persoanele care trăiesc în acest cartier al Bocșei“.
Sursă foto: Libertatea.ro
Dan AGACHE


“Bocșa a intrat în rândul orașelor care raportează infectări cu noul coronavirus.”
–
Plus câta leucemie şi HIV, în izolare (fără bariere). Doar cu “semafor”.
“Sursă foto: Libertatea.ro”.