
Ediția a VIII-a a „Zilelor Palatului Cutlural”, eveniment cu tradiție pentru Reșița, organizat de către Asociația Culturală „Reșița Română”, așteaptă publicul să guste din programul pregătit de către organizatori, în perioada 12-15 septembrie.
Anul acesta festivalul se vrea altfel, fiind cel mai mare dintre cele organizate până acum și plusul constă în noutățile cu care acesta vine pentru publicul reșițean, mai mult sau mai puțin îndrăgostit de cultură, dar dornic de inedit.
Festivalul începe joi, 12 septembrie, cu prima manifestare, o masă rotundă dedicată Centenarului Bănățean – „100 de ani de la intrarea trupelor române în Banat”, o adevărată lecție de istorie pentru bănățenii autentici. Mai apoi, la ora 18:00, un spectacol de muzică și poezie în memoria celui care a fost Nicolae Dumitru Vlădulescu, managerul Teatrului de Vest din Reșița, va avea loc la Palatul Cultural. Muzica folk și muzica corală vor mângâia auzul iubitorilor acestei arte, iar sufletele vor fi alinate de versurile recitate de actorii Teatrului de Vest din Reșița, de la ora 18:00.
În a doua zi, vineri, 13 septembrie, organizatorii vor să alunge orice suspiciune de posibil ghinion pentru cei superstițioși aducând folclorul în prim plan prin suitele de jocuri ale Ansamblului „Bârzava”, alături de soliștii profesioniști Camelia Ceocu și Nicolae Duț. Ansamblul Folcloric „Semenicul” și Orchestra Virtuozii Semenicului, condusă de Petrică Vița, își propun, și sigur vor reuși, să facă din această seară una memorabilă.
Tot de la ora 17:00, ca în ziua precedentă, sâmbătă, 14 septembrie, evenimentul de cultură vine cu invitați din Serbia, prin cele 4 fanfare, un grup vocal și de dansuri din țara vecină, mari iubitori de România, 2 fanfare din județ, precum și Ansamblul Folcloric „Doina Cărășană”al Sindicatului din Învățământul Preuniversitar Caraș-Severin.
Festivalul se încheie grandios, în 15 septembrie, la ora 19:00, în Centrul Civic, cu Big Band Timișoara – membrii Orchestrei Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, cu un spectacol surprinzător de lumini și muzică care va demonstra că interpretarea lor nu este doar o reprezentație, ci o manifestare care trece în sfera ineditului.
Organizatorii festivalului sunt susținuți de către Consiliul Local Reșița și Consiliul Județean Caraș-Severin.
Elena FRANȚ