Bătaie între adolescente, într-un parc din Caransebeș

bataie

La o oră la care în școli cursurile sunt în plină desfășurare, la Caransebeș, trei adolescente s-au luat la bătaie în parcul aflat în centrul orașului.

Poliția municipiului Caransebeș a fost sesizată prin apel 112,  în jurul orei 11:45 despre faptul că în parcul Dragalina din municipiu, o elevă de liceu a fost agresată fizic. Polițiștii au mers la fața locului pentru a face cercetări.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că o tânără de 16 ani, din Turnu Ruieni, în timp ce se afla in parcul Dragalina, pe fondul unor discuții contradictorii cu alte două tinere de 16, respectiv 17 ani, ambele din Caransebeș, ar fi fost agresată fizic de acestea, fără a necesita acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe și se continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Alina Boeru.

Agresivitatea în rândul tinerilor a crescut alarmant, spun psihologii. Lipsa de educaţie, slaba implicare a familiei în gestionarea preocupărilor copilului şi ignoranţa comunităţii sunt precizate a fi cele mai importante dintre cauzele ce generează agresivitatea în rândul tinerilor elevi.

 

Elena FRANȚ

 

 

Distribuie pe:

Stiri similare

5 Comentarii

  1. Ion Hanis

    Tot asa, in urma unei batai crunte cu CCR, Governul a fost gasit decidat in locuinta sa din palatul victoriei. O gramada de soldati (dorei) ce au fost numiti pe functii de generali, au ramas acum doar simplii romani carpiti in dos. Acum s-ar intoarce de la bucale cu trenul, ca masinile le-au fost luate de alti misei. Ciuma roso-galbena este de fapt o adunatura uniforma si slinoasa de incompetenti. Ne bate moartea la usa o data cu coronavirusul si ciocoii acestia viseaza doar functii. Si atunci va spune unchiesu:
    Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
    Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
    Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
    Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

  2. Lacucaracea

    Nu,nu…fiecare sa-si plateasca pensia din propriile contributii (doar cea minima garantata este îndreptatita…nu dezvolt aici motivele de fapt si de drept).Daca unii traiesc cît ,,cioara” si se asteapta sa la plateasca altii pensia sa mai astepta.Traieste fiecare cîte zile are dar,nu poti avea pretentia sa te plateasca altii la infinit…inclusiv pentru urmatoarele considerente ; Inechitatile-inegalitatile în sistemul de pensii tot voi ,, SECURISTOIZII -COMUNISTOIZI “(sau FSN-isti – ,,socialisti”) vechi si noi le-ati creat-produs,în principal prin devalizarea uzinelor , fabricilor – inteprinderilor , agriculturii (n.r. vezi sistemul de irigatii si proprietatile fostelor C.A.P.-uri ),resursele naturale ale tarii -sistemul energetic s.a.m.d. Mîncati rahat ca ,,ni le-au luat-furat strainii…dar nu spuneti faptul ca si în cazurile în care au existat asemenea ,,interferente” ( inclusiv preluari frauduloase)…au fost puse la cale si înfaptuite în complicitate cu mintea-constiinta ( + sufletul hidos ) si mana voastra ,,grebla se facu”.Complicitate care poate fi atat sub implicare directa cît si tacita (o mare oarte dintre voi astia’pensionarii i-ati mai si aplaudat exact ca pe vremea nomenclaturistilor…fiindca va mai aruncau si voua cate un os de ros sub forma unai pungi de alimente o data la 4-5 ani sau vreo galeata cu caca în ea. Bineînteles (fara discutie)ca trebuiau regîndite-reorganizate, tehnologizate, redimensionate respectiv recapitalizate si implicit privatizate multe dintre ele,dar voi toti ati preferat jefuirea-spolierea si ruinarea acestora…mai mult sau mai putin,în functie de posibilitati si interese (posibilitati de a fura-jefui în functie de pozitia ocupata pe scara ierarhica…inclusiv prin evaziune fiscala,spalare de bani etc.). Nu aceste era subiectul articolului dar daca tot vorbiti de pensie…macar sa se stie care sînt multe din motivele si modalitatile prin care ati distrus tara si pe noi ,,ceilalti” prin actele si faptele voastre. Ne-ati distrus vietile ,trecutul,prezentul si viitorul,unde sa lucreze mai tineretul care este serios (normal) daca ati ras totul ? Soferi la firmele voastre de catering sau de ,,trafic persoane”…pardon transport persoane ; ce duc mancare geriatricilor si copiilor fiindca le-ati gonit familiile (cei în putere) din tare ,,plasîndu-i ” voi ca si forta de munca în strainatate si din care încasati comisioane grase (toate activitatile asociate în cadrul acestor ,,suveici” ? Ati traficat / vîndut la propriu si ultima resursa a tarii,resursa umana (în rest ati furat tot).Cînd eu spuneam ca ,,vindeti oamenii la bucata” (constrîngîndu-i material-financiar,moral-psihic si uneori chiar fizic) faceati misto’ bulangiilor ca sa luati în derizoriu ceea ce avertizat si sesizam solicitànd sa se ia masuri urgente si drastice pentru a stopa aceasta drama ,,hemoragie scursa din rana în care ati bagat voi cutitul pana la plasele”.Na’ , amu’ luati la mumu’ si faceti foamea,fiindca eu am avut si am perfecta dreptate iar voi ati cazut cu ,,uru’-n drîla”. Este adevarat ca mare parte din noua generatie este parazitara (,,pandalii” , betivi-drogati ,,nemuncescu” s.a.m.d.care fac umbra degeaba pamîntului însa,nu uitati nici voi geriatricii de astazi cum va ascundeati pe dupa dulapurile din vestiare si alte locatii propice pentru ,,supt” bautura în timpul programului de 8 ore de ,,la stat” (în cadrul acestor facilitati industriale)…ca sa nu mai vorbim de cele 2-3 ore dormite astfel pe schimbul de noapte.Nu mai vorbim de oroductia care iesea pe o poarte si intra pe cealalta…(inclusiv sub forma de rebuturi). Concluzia este ca nu sînteti nici voi,toti pensionarii atat de merituosi pe cat va dati (sa nu mai vorbim de capusele-parazitii intestinali ,,cu pensii speciale”…).

  3. Lacucaracea

    P.S. Scuze pentru erorile de redactare…am mai tastat gresit cîte o litera la unele dintre cuvinte,dar n-am facut-o în mod agramat. Am redactat de pe telefon scriind cu o mana , în timp ce cu ailalta’ ma scarpinam-frecam la…gîndindu-ma la unii dintre voi (inclusiv postacii de partid-e…pardon serviciu ! ) ; de pe toate site-urile online si pe care va preferam offline la 2 metri, fiindca ne-ati otravit destul alaturi de ,,stapîniri”.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei