Balul Almăjenilor 2018

modelmic

Desfășurat în sala mare a restaurantului „Senator“ din Timișoara, în data de 16 februarie, aflat la cea de-a 23-a ediție, ”Balul Almăjenilor” din 2018 a prilejuit câteva surprize plăcute.

Fanfara de la Bănia, care a cântat în deschiderea balului, apoi formația ”Virtuozii Banatului” alături de Petrică Moise și cântăreții originari din Almăj, rudăreana Maria Didraga și dalboșeanul Florin Pistrilă ne-au încântat cu frumusețea cântecelor almăjene și bănățene: almăjenii și invitații lor au arătat că încă știu juca brâul, hora, și jocul de doi, așa cum aceste minunate dansuri românești au rămas din moși strămoși.

Bucuria cea mare pentru toți participanții a fost prilejuită de frumusețea costumelor populare femeiești, majoritatea autentice din valea Almăjului, pe care le-au îmbrăcat, în număr mai mare ca oricând, domnișoarele și doamnele venite la bal. Chiar dacă anul acesta nu a existat nici o derogare pecuniară legată de portul costumului popular la bal, organizatorii au răsplătit cu o diplomă de onoare pe fiecare dintre cele și cei care s-au îmbrăcat ”românește”!

Asocierea momentului cultural, nelipsit la ultimile ediții, care a cuprins lansarea de noi cărți cu tematică almăjană, a stârnit mai mult sau mai puțin interesul unui părți a publicului, dornic de petrecerea firească a unui bal.

Poate că o abordare diferită calitate-specificitate almăjană-preț a meniului, cât și un echilibru favorabil calitate-preț al fotografiilor realizate la fața locului, ar fi putut contribui și mai mult  la o ediție indiscutabil reușită.

De la 7 seara până la 5 dimineața, răchia fiartă sau rece de Almăj, alături de celelalte băuturi specific bănățene, vinul de Recaș și berea de Timișoara, au fost liantul indispensabil unei petreceri pe cinste, așa cum este în fiecare an ”Balul Almăjenilor”!

modelmic

 

Prof. univ. dr. Sorin PESCARIU

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei