
Filmările pentru “Transylvania Dragon – Balaurul din Transilvania”, cel mai spectaculos film documentar al anului, singura producție de acest gen din România, au ajuns la final, în prezent realizatorii fiind în căutare de finanțări pentru realizarea părții de post-producție. Dacă lucrurile merg bine, filmul va putea fi vizionat de fani anul viitor, în perioada Paștelui.
În urmă cu o săptămână, regizorul Sabin Dorohoi a spus “CUT!”, după 17 zile de filmări intensive în cele mai frumoase și renumite locuri din regiunile istorice Transilvania și Banat. Prima oprire a fost Timișoara, devenită astfel kilometrul 0 al filmărilor care s-au desfășurat, ulterior, în 14 locații celebre din zona de vest a țării. Reșița – locul în care sportivul a reușit să stabilească un nou record național, mergând pe un slackline de 45 de metri, la 80 de metri înălțime, între două turnuri dezafectate ale UCMR, emblematice pentru orașul de pe Bârzava. Au urmat Bocșa, Carașova, cascada Bigăr, prima cale ferată din România Anina – Oravița, orașul de suflet al împărătesei austriece Sissi – Băile Herculane, Arsenal Park Orăștie, vestita cetate a orașului Alba Iulia – Alba Carolina, Mocăniţa din Vişeul de Sus, Cascada Cailor, Salina Turda și Trasfăgărășanul. Ultima zi a filmărilor a avut loc Castelul Corvinilor, unul dintre reperele istorice de maximă importanță pentru ardeleni și bănățeni.
”Deşi perioada oficială de filmare s-a încheiat, există o şansă să mai filmãm încă o locaţie celebră din Transilvania înainte de a începe prelucrarea filmului, dar vom face acest anunț la momentul oportun, când toate detaliile vor fi stabilite. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care ne-au sprijinit în această călătorie extreme de solicitantă, dar care ne-a adus satisfacții infinit mai mari decât sacrificiile pe care am fost nevoiți să le facem: mass-media, autorități, bănățeni, transilvăneni, tuturor celor care ne-au întins o mână de ajutor atunci când am avut nevoie” , a declarat regizorul Sabin Dorohoi.
Pentru ca documentarul să intre în următoarea fază, cea de post-producție, este necesară finanțarea. “Fiind un proiect de voluntariat, deocamdată am reuşit sã obţinem doar finanţarea necesară deplasării echipei în cele 17 zile prin România şi închirierii echipamentului pentru filmarea propriu zisă. Pentru tot ceea înseamnă partea de post-producţie, încă nu am gãsit finanţarea necesară. Va urma un proces foarte elaborat de găsire a partenerilor financiari pentru finalizarea filmului şi ulterior de alegere a întregului material filmat, care totalizeazã în jur de 35-40 de ore! Acesta va fi condensate în 52 de minute, durata standard pentru un documentar TV”, a explicat regizorul Sabin Dorohoi.
Odată rezolvat aspectul financiar, filmul “Transylvania Dragon – Balaurul din Transilvania” ar urma să fie lansat în primăvara anului 2015, în jurul Paștelui. Până atunci, cei interesați vor putea vedea în premieră, în mediul online și la TV, o serie de mini-episoade, cu o durată de aproximativ 2 minute, în fiecare lună, până la lansare.
Karina TINCUL