Autoritățile reșițene învață de la sârbi cum să gestioneze situațiile de urgență!

modelmic

O delegaţie a Primăriei Municipiului Reşiţa a participat săptămâna trecută, în cadrul proiectului  „Prevenirea inundaţiilor – pentru o calitate mai bună a vieţii”, la un exerciţiu comun care a avut loc în Kikinda, Republica Serbia.

Cu tema „Exerciţii comune de simulare în managementul de urgenţă pe durata inundaţiilor”, activitățile au fost demarate de partenerii sârbi care au organizat două exerciţii de intervenţie în cazul producerii unei situaţii de urgenţă, desfăşurat la un lac din localitate.

Au fost salvate de la înec mai multe victime şi s-a intervenit pentru salvarea unei victime încarcerate într-un autovehicul căzut în lac. Au fost implicate forţe din Kikinda de la Crucea Roşie, Pompieri, Clubul de scafandri ORCA, Ministerul Afacerilor Externe, Ambulanţa.

Ulterior, la sediul Primăriei din Kikinda a avut loc o conferinţă unde instituţiile abilitate să intervină în cazul situaţiilor de urgenţă şi-au prezentat activitatea şi s-au purtat discuţii în vederea stabilirii unor noi direcţii de colaborare în acest domeniu.

Din delegaţia reşiţeană au făcut parte reprezentanţi ai Serviciului Gospodărie Urbană şi Mediu, Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciului Proiecte Europene şi Relaţii Internaţionale, ai Direcţiei pentru Întreţinerea şi Repararea  Patrimoniului Consiliului Local al Municipiului Reşiţa, precum şi reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin.

Autoritățile reșițene anunță că o acţiune similară va fi organizată şi la Reşiţa în cursul anului 2015.

 

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. adam

    Iar stepanescu sa-i invete respiratie buson la buson, toataprimaria zice ca stapaneste bine metoda asta.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei