Un autocar care a ieşit de pe carosabil în urmă cu puţin timp blochează la această oră drumul spre staţiunea Crivaia din Văliug, chiar la intrarea în cartierul reşiţean Cuptoare.
Se pare că şoferul autocarului a virat brusc şi a derapat, încercând să evite în ultimă instanţă un impact violent cu un camion încărcat cu lemne, care se întorcea din zona Văliug – Trei Ape.
Camionul cobora cu mare viteză spre Reşiţa, fiind întâlnit pe acelaşi traseu şi de alţi conducători auto care au confirmat viteza deosebită şi modul în care şoferul transportului lemnos ,,tăia” curbele, punând viaţa celorlalţi participanţi la trafic în pericol.
Autocarul, cu peste 30 de persoane la bord, se deplasa la un team-building organizat la Cabana Claris din staţiunea Crivaia. Până la această oră autocarul nu a putut fi repus pe roţi, chiar dacă s-a intervenit cu un taf la locul în care a derapat autocarul.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157655099113001″]
Echipele ISU Semenic au intervenit şi ele pentru salvarea turiştilor aflaţi în autocar. ,,Întrucât viaţa pasagerilor era pusă în pericol, pompierii salvatori au ancorat autovehiculul cu ajutorul accesoriilor aflate în dotarea autospecialelor de intervenţie şi au evacuat persoanele aflate în pericol.
La faţa locului au fost prezenţi şi pompierii paramedici SMURD, nefiind însă necesară acordarea primului ajutor medical specializat”, se arată în comunicatul transmis de ISU Semenic Caraş-Severin.
Misiunea salvatorilor s-a finalizat cu succes, pasagerii urmând să fie preluați de un alt mijloc de transport.
Traficul între localităţile Reşiţa şi Văliug este blocat la această oră.
Update: Autocarul a fost repus pe roţi prin intervenţia unui taf care a reușit să-l tracteze. Circulaţia a fost reluată.
Sergiu TABAN