Autobuz al TUR, luat ca țintă de un grup de copii! „Acea piatră putea la fel de bine să rănească un călător”!

modelmic

 

 

Transport Urban Reșița, societatea care a preluat la finalul anului trecut transportul în comun din municipiul de pe Bârzava, s-a ales cu pagube de peste 500 de euro, după ce un grup de copii teribiliști au dorit să își „arate mușchii” și au aruncat cu o piatră după un autobuz, spărgându-i luneta.

Conform administratorului societății TUR, Gelu Ardeleanu, nu este pentru prima dată când în mijloacele de transport în comun din Reșița sunt observate comportamente antisociale:

„Problemele care le avem și cu care ne confruntăm zi de zi, sunt legate de civilizația pe care o înțelegem vizavi de un mijloc în transport în comun. Se vehiculează o idee că autobuzele sunt ale noastre. Da, sunt ale noastre, dar tocmai de aceea ar trebui să fim și cei care să avem grijă de ele.

Sesizasem de o perioadă lungă de timp că începând din zona Muncitoresc până în zona Stavila, sunt câteva găști de copii care au o mare pasiune în a da cu pietre, a scuipa, a face acte antisociale, iar ieri la ora 16:15 am fost sunat de dispecerul societății, care mi-a spus că în zona fostei cantine a CSR-ului, 3 copii au coborât din autobuz, au dat cu o piatră și a spart luneta spate a unui autobuz. Nu considerăm că cei 500 de euro care ne va costa o nouă lunetă este o sumă extraordinară, dar ne-am gândit la faptul că acea piatră putea la fel de bine să ajungă în autobuz și să rănească un călător”.

Gelu Ardeleanu a precizat că a fost sesizată Poliția Locală care a fost deja în zonă și a depistat autorii, iar în perioada următoare se va merge la familiile acestora pentru a se găsi o metodă de a se recupera paguba, dar și de a face zona mai sigură.

28684875_304380113421233_7797584673113393079_n

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. zero

    “Nu considerăm că cei 500 de euro care ne va costa o nouă lunetă este o sumă extraordinară, dar ne-am gândit…”.
    Da?
    Atunci mai bine dati tăiţei de 500 de euro copiilor (din zona respectivă) care poate că nu au ce mânca în timp ca popa tăiţeilor se laudă cu “autobuzele noi” şi profiturile din… TUR.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei