Meteorologii avertizează legat de vremea nefavorabilă care se va abate peste Caraș-Severin, începând de astăzi, de la ora 16:00! Vorbim de un cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ, care va fi valabil până marți seara.
Începând de azi, ora 16:00, până în data de 10.07.2018, ora 21:00, județul nostru se va afla sub avertizare de cod portocaliu. Fenomenele vizate sunt ploi însemnate cantitativ ce vor cumula 40-50 l/mp, iar izolat 70-80 l/mp.
Să ne amintim că în Caraș-Severin, în urma inundaţiilor şi fenomenelor hidrometeorologice periculoase ce au afectat judeţul în perioada 19 – 30.06.2018, valoarea totală a pagubelor se ridică la suma de aproximativ 1,9 milioane lei.
Au fost înregistrate pagube îndeosebi la infrastructura rutieră (drumuri judeţene, drumuri comunale, poduri, podeţe) în localităţile Reşiţa, Gîrnic, Păltiniş, Slatina Timiș, Bucoșnița, Pojejena, Sasca Montană, Rusca Montană, Socol, Şopotu Nou.
Legat de ploile care se anunță începând de astăzi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”SEMENIC” al județului Caraș-Severin, transmite: „Având în vedere predicțiile meteorologice de vreme rea la nivel național din ultima perioadă, în județul nostru s-au întreprins, încă de ieri, o serie de măsuri pentru pregătirea tuturor forțelor implicate în gestionarea situațiilor de urgență generate de acest tip de risc. A fost înștiințat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și au fost transmise primăriilor măsurile ce trebuie întreprinse la nivel local.
Pompierii militari sunt pregătiți să intervină în sprijinul cetățenilor și autorităților locale. Evoluția situației din teren este atent monitorizată prin Centrul Operațional Județean al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”SEMENIC” al județului Caraș-Severin.
Recomandăm populației să asigure scurgerea apelor pluviale prin curățarea șanțurilor și a rigolelor, iar pe timpul manifestării fenomenelor să limiteze activitățile în aer liber. Totodată, avertizăm cetățenii ca în cazul producerii viiturilor, să nu se deplaseze prin curenții de apă și să se adăpostească în zone înalte și sigure. Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU și a Platformei Naționale de Pregătire pentru Situații de Urgență „Fiipregatit.ro”.
Sergiu TABAN
