Regulile examenului auto se vor modifica începând cu luna octombrie, astfel că viitorii șoferi trebuie să ia în calcul prevederi noi atunci când se pregătesc să susțină testul de conducere.
În momentul de față, susținerea examenului auto se poate face în termen de un an de la absolvirea cursurilor de pregătire obligatorii. De asemenea, cei care pică proba practică trebuie să treacă din nou de proba teoretică pentru a putea să își obțină permisul de conducere.
Începând din 5 octombrie încă, această prevedere va fi modificată potrivit unui ordin al Ministerului Afacerilor Interne.
Astfel, din octombrie, persoanele care vor trece cu succes de proba teoretică vor putea susține proba practică de mai multe ori, în cazul în care o pică, în perioada de valabilitate a cursurilor absolvite. În acest sens, candidații vor fi nevoiți să achite taxa de examinare și să facă cel puțin încă șase ore suplimentare de pregătire practică.
„Calificativul «admis» la proba teoretică permite susținerea probei practice în perioada de valabilitate a cursului de pregătire teoretică și practică (…). Candidații declarați «respins» la proba practică pot fi programați pentru susținerea unei noi probe după o perioadă de cel puțin 15 zile, cu achitarea taxei de examinare și prezentarea dovezii care atestă efectuarea a cel puțin șase ore suplimentare de pregătire practică într-o școală de conducători auto autorizată”, se arată în actul normativ publicat în Monitorul Oficial.
Mai mult, candidații care nu se vor prezenta la proba practică atunci când sunt programați vor putea să ceară o nouă programare oricând în perioada de valabilitate a cursului de pregătire.
Potrivit noilor prevederi, vor putea să susțină proba practică de mai multe ori doar candidații care promovează proba teoretică începând cu data de 5 octombrie.
Alexandra JURCA
