ATENȚIE! Sirenele de alarmă vor suna săptămâna aceasta la Reșița!

modelmic

Un amplu exercițiu național de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă se va desfășura în 18-21.04.2017 în mai multe localități din țară, printre care și Reșița. Populaţia municipiului este înștiințată să nu intre în panică în timpul acestui exerciţiu, acesta fiind și un bun prilej pentru ei să cunoască semnificaţia semnalelor de alarmare specifice.

Astfel, în perioada menționată, în municipiul Reșița, va fi transmis semnalul ”ALARMĂ LA DEZASTRE”, mai exact, vor fi emise  semnale sonore compuse din 5 sunete, a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 sec între ele. Încetarea alarmei constă într-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență recomandă cetăţenilor să rămână calmi şi să urmărească informările  publice pe acest subiect, astfel de exerciţii fiind necesare pentru îmbunătăţirea capacităţii de reacţie a instituţiilor cu atribuţii în gestionarea unor situaţii privind protecţia civilă, dar şi pentru creşterea gradului de cunoaştere a semnificaţiei semnalelor acustice şi a măsurilor care trebuie adoptate de către populaţie în astfel de situaţii”, explică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin, Elena Tarla.

Simulările vor începe marți, 18 aprilie, iar timp de patru zile vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât și modul de funcționare a mijloacelor de alarmare a populației (sirene) existente la nivelul comunităților.

La nivel național, există peste 7.700 astfel de mijloace, care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situații de protecție civilă, modul de acționare a acestora fiind realizat local sau centralizat, din dispecerate.

Responsabilitatea menținerii în stare de operativitate a sistemului de înștiințare-alarmare revine autorităților publice locale, iar reprezentanții inspectoratelor pentru situații de urgență derulează, periodic, acțiuni de verificare în teren. Pe parcursul anului trecut, personalul specializat a verificat 5.248 mijloace de alarmare a populației.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei