Atenție la bancomate! Amenzi pentru unitățile bancare din Caraș-Severin ale căror ATM-uri nu îndeplinesc cerințele de securitate

modelmic

 

Atenție la bancomate! Nu toate ATM-urile îndeplinesc cerințele de securitate, după cum a rezultat în urma unor ample acțiuni de verificare a automatelor bancare pentru tranzacții cu numerar, derulate începând cu luna martie a acestui an, la nivelul județului Caraș-Severin.

„Sub coordonarea de specialitate a Direcției de Ordine Publică, polițiștii au acționat, pentru a verifica siguranța derulării operaţiunilor cu numerar de la ATM-uri.

Controalele au fost organizate pentru a identifica vulnerabilităţile automatelor bancare, modul în care s-a efectuat analiza de risc la securitate fizică și în care băncile și prestatorii de servicii de securitate își respectă obligațiile legale din domeniul pazei, protecției și alarmării împotriva efracţiei (prevăzute de Legea nr. 333/2003 şi de normelor metodologice de aplicare a legii).

Au fost controlate 114 ATM-uri, dintre care 58 de ATM-uri amplasate în afara unităților bancare”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

Rezultatul verificărilor arată că unitățile bancare au efectuat analiza de risc la securitatea fizică pentru mai mult de 60% dintre ATM-uri, toate având implementate măsurile dispuse prin aceasta de către evaluatorul de risc autorizat, pentru restul constatându-se faptul că această activitate este în curs de derulare sau în faza de licitație.

De asemenea, au fost constatate unele deficienţe privind respectarea cerințelor de securitate, fapt pentru care unitățile bancare în cauză au fost sancționate contravențional cu amenzi de 7.000 lei.În alte cazuri, au fost stabilite măsuri şi termene de remediere a deficienţelor constatate.

ATENȚIE CUM ȘI UNDE FOLOSIȚI CARDUL BANCAR!

Skimmingul constă în instalarea de dispozitive la bancomate sau POS-uri, prin care sunt copiate datele de pe benzile magnetice ale cărţilor de credit care, ulterior, pot fi folosite pentru inscripţionarea unor noi cărţi de credit, cu care se fac extrageri de numerar.

De asemenea, alt mod infracțional pentru obținerea datelor în vederea clonării cardului este „bucla libaneză” – un dispozitiv care se montează la gura bancomatului și care blochează cardul înăuntru. Imediat apare un ,,binevoitor” care își oferă ajutorul, află PIN-ul chiar de la client și, după plecarea acestuia, scoate cardul din bancomat.

Pentru a nu fi victimă a infracțiunilor de tip skimming, POLIȚIA ROMÂNĂ recomandă:

  • Nu lăsați la vedere chitanțe, facturi sau alte documente care conțin informații despre cardul dumneavoastră bancar!
  • Anunțați imediat banca dacă vă schimbați datele personale (adresa, număr de telefon, etc.).
  • Dacă vi se blochează cardul în bancomat, nu cereți și nu permiteți ajutorul nimănui și mai ales nu spuneți nimănui PIN-ul! Apelați la numărul de telefon pus la dispoziție de unitatea bancară, care, de regulă, este afișat pe ATM.
  • Acoperiți tastatura cu mâna în momentul formării codului PIN și verificați autenticitatea fantei în care se introduce cardul bancar.
  • Înainte de a efectua orice operațiune de extragere de numerar, este bine ca utilizatorii să tragă ușor de tastatura bancomatului. În cazul în care aceasta este falsă, se desprinde.
  • Un alt indiciu asupra falsității tastaturii este aspectul tastei cu nr. 5. Dacă este originală, tasta 5 prezintă o ușoară denivelare, în timp ce pe tastatura falsă este perfect netedă.

 

foto: gandul.info

 Diana RADU

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei