Un asteroid trece astăzi la mică distanță Pământ

asteroid

Un asteroid de mărimea unei balene va trece astăzi pe lângă Pamânt, la o distanţă de zece ori mai mică decât cea dintre Terra şi Lună, şi va putea fi văzut şi de astronomii amatori, folosind telescoape neprofesionale. 

Conform Mediafax, asteroidul 2014RC, cu un diametru de 20 de metri, va trece  la ora 22.18 (ora României) pe deasupra Noii Zeelande, la o altitudine de 40.000 de kilometri, iar specialiştii Agenţiei spaţiale americane (NASA) spun că nu va lovi Pământul. Obiectul spaţial se va intersecta însă cu orbita Pământului din nou, în viitor, potrivit astronomilor.

Specialiştii spun că orbita acestui asteroid este situată destul de aproape de centura de comunicaţii a Terrei, alcătuită din sateliţii meteo şi de telecomunicaţii, care se află la o altitudine de 36.000 de kilometri.

Traseul său va fi monitorizat în viitor de programul special al NASA, dar deocamdată nu există nicio informaţie care să susţină posibilitatea unui impact devastator.

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei