Asistenta din ambulanța implicată în tragedia de la Bucoșnița, în comă profundă! Ca și șoferul, și ea se afla în serviciu de 14 de ore în momentul impactului

ambulanță

Una dintre asistentele aflate în ambulanța implicată duminică seară într-un grav accident pe drumul ce leagă Herculane de Caransebeș este intubată la secția de Terapie Intensivă din această dimineață.

 

Aceasta se afla în stare gravă de aseară intrând în comă de gradul 4 la Timișoara din cauza unei hemoragii cerebrala -hematom. Medicii erau încă de ieri rezervați în privința șanselor de supraviețuire ale femeii și se pare că astăzi inevitabilul s-a produs.

Asistenta, în vârstă de 52 de ani, este căsătorită și are un băiat student la facultate în Timișoara.  Acesta și-ar fi anunțat colegii încă de ieri că s-ar putea să se retragă de la studii pentru că mama sa este singurul său sprijin.

Din primele date, se pare că, la fel ca și ambulanțierul decedat care se afla la volanul salvării, și asistenta executa o tura dublă de 24 de ore în momentul producerii accidentului.

CITEȘTE ȘI: Șoferul de pe ambulanță, decedat duminică, nu figura pe graficul de lucru al instituției! Ieșise din tură la ora 19.00!

Reamintim că duminică, la ora 21:10, pe Drumul European E70 care leagă Orșova de Caransebeș, între intersecțiile Bucoșnița și Petroșnița, km 442+900 ambulanța în care se afla asistenta s-a ciocnit frontal cu un autoturism.

Se pare că ambulanța se deplasa cu viteză spre Caransebeş şi se afla pe contrasens cu semnalele luminoase şi acustice pornite în momentul impactului cu maşina care circula din sens opus. În ambulanță se afla un copil împreună cu bunicul său. O altă ipoteză ar fi aceea că șoferul autoturismului Peugeot ar fi pătruns pe contrasens într-un viraj ușor de dreapta, moment în care a fost surprins din sens opus de ambulanța care se afla în misiune.

Din nefericire, cei doi şoferi ai autovehiculelor implicate în accident au murit pe loc, la începutul acestei săptămâni ieșind la iveală informații potrivit cărora șoferul ambulanței s-ar fi aflat la serviciu de mai bine de 24 de ore în momentul impactului.

CITEȘTE ȘI: Impact mortal lângă Caransebeş! O ambulanță s-a ciocnit frontal cu un autoturism

 

 

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Marius

    Nu cred ca mai mira pe nimeni faptul ca deficitul de soferi pe ambulanta în Caraș Severin este uriaș! Frustrant este faptul ca majoritatea posturilor sunt blocate și nimeni nu angajează s-au poate “nu vor”!!
    Exista cazuri în care au ieșit șoferii la pensie și nu s-a mai angajat pe acel post nimeni.
    Exista spital în Caraș Severin cu 3 ambulante și 2 soferi !!! Am ajuns atât de rău în cat vin șoferii de la Bocșa. Resita și alte orașe sa facă turele !
    Exista multi doritori pentru acest post , dar nu știu cu cine trebuie sa fii ruda pentru a-l ocupa !
    Din păcate asta este realitatea și ne cam meritam soarta.
    Condoleanțe familiilor !

  2. Simona

    Sursa sa-și dezvăluie identitatea dacă e sigur(a) de ce va spune,ca pana acum dați in cei de la ambulanta ca in toba,dar nu va gândiți ca noi suntem oameni,ca avem familii pe care le lăsam acasă ca sa salvam vieți si nu ne-am pune viața in pericol?Ce dacă au rămas doua ore,când primim solicitare la ora 18:50 :accident rutier,naștere sau orice altceva și trebuie sa plecam la solicitare ne gândim la 19 ieșim din tura? Nu ,plecam la caz cât putem de repede și stam atât cât e nevoie iar voi ne condamnați ?Rusine !…

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei