Managerul general al societății Aquacaraș, Gheorghe Aurel Filipescu, împreună cu vicepreședintele Consiliului Județean, Marius Isac au participat la o serie de întâlniri organizate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Conform unui comunicat de presă al societății cărășene de apă-canal, una din întâlniri a fost o ședință de lucru coordonată de Cristian Ghinea, ministrul de resort, și a avut ca temă pregătirea etapei următoare de accesare a finanțărilor europene, pentru continuarea investițiilor de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Caraș-Severin.
În urma discuțiilor purtate s-a desprins concluzia că societatea Aquacaraș SA se încadrează în termenele necesare pentru demararea următoarei etape de investiții, având deja parcurse o serie de etape.
Una dintre acestea este elaborate studiilor premergătoare Studiului de Fezabilitate,de exemplu: studii topografice, geotehnice, hidrogeologice, studii privind balanța apei, studii de gestionare a nămolului.
Studiul de Fezabilitate a fost avizat de către beneficiar și transmis spre verificare către AM-POIM, în prezent fiind în verificare și la B.E.I.
S-au obținut Certificatele de Urbanism pentru UAT-urile parte din proiect și a fost demarată procedura de obținere a Avizului de Mediu, s-a emis decizia etapei de evaluare inițială;
În acest moment sunt în curs de elaborare documentațiile de atribuire pentru contractele de execuție.
A fost demarată procedura de obținere a autorizației de gospodărire a apelor. Pentru îmbunătățirea calității serviciilor, asigurarea continuității serviciilor și diminuarea duratei de remediere a avariilor, a fost propusă în cadrul proiectului și achiziția de echipamente și dotări. Termenul de depunere a ofertelor a fost 08.03.2021, în prezent fiind în curs de evaluare ofertele depuse.
Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Caraș-Severin are în vedere, în etapa următoare, continuarea extinderii și reabilitării rețelelor de apă potabilă și canalizare în cele opt localități urbane: Reșița, Caransebeș, Bocșa, Oravița, Oțelu Roșu, Moldova Nouă, Anina și Băile Herculane, precum și extinderea acestor rețele în cinci comune: Teregova, Mehadia, Topleț, Ticvaniu Mare și Grădinari.
Conducerea societății susține că investițiile propuse pentru sistemele de alimentare cu apă și canalizare sunt următoarele:
– extinderea/reabilitarea surselor de apă și a conductelor de aducțiune;
– extinderea/reabilitarea capacităților de tratare și înmagazinare apa potabilă;
– extinderea/reabilitarea rețelelor de distribuție a apei potabile și a stațiilor de pompare;
– extinderea/reabilitarea rețelelor de canalizare, a stațiilor de pompare apă uzată și a capacităților de epurare.
Pentru anul 2021 societatea Aquacaraș are ca obiective:
– obținerea Avizului de Mediu;
– aprobarea de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a Studiului de Fezabilitate;
– semnarea contractului de finanțare pentru „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Caraș-Severin/Regiunea Vest”;
– publicarea și atribuirea contractelor de servicii și lucrări aferente proiectului;
– atribuirea contractului de furnizare utilaje și echipamente.
Odată cu finalizarea implementării Proiectului de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Caraș-Severin, urmează ca nivelul de servicii de alimentare cu apă în aria proiectului să crească, de la o rată de 85% cât este acum, la 100%. De asemenea, rata de colectare și tratare corespunzătoare a apelor uzate menajere va crește și ea la 100%, de la 74% în prezent, mai susține conducerea Aquacaraș.
Valoarea investițiilor propuse în cadrul proiectului:
– pentru sistemele de alimentare cu apa- 88.653.288 Euro/ fără TVA
– pentru sistemele de canalizare- 60.413.847 Euro/ fără TVA
Luni, 26 aprilie, este programată următoarea întâlnirea de lucru cu reprezentanții ministerului de resort și ai autorității de management, unde se va analiza și revizui documentația necesară investiției în cele două sisteme de alimentare cu apă și canalizare din orașele Reșița și Bocșa. Se va detalia situația existentă și se va verifica corelarea prognozelor cu documentația aferentă.
Termenul impus de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru finalizarea verificării documentațiilor întregului proiect este 30 septembrie 2021, după cum a precizat conducerea Aquacaraș.
Lorena POENARU