O familie din satul Măru, comuna Zăvoi a rămas fără acoperiș deasupra capului, cu aproximativ o lună înainte de sărbătorile pascale. Munca și agoniseala de o viață a cinci frați s-a schimbat în scrum, în mai puțin de o oră, în urma unei incendiu care a pornit de la o priză. Familia face acum un apel la toți cei cu suflet mare, să îi ajute în orice fel pot.
Incendiul la gospodăria familiei Andrei din Măru a izbucnit noaptea trecută, imediat după ora 01:00, pentru stingerea acestuia intervenind atât pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin, cât și pompierii voluntari din Oțelu Roșu și Zăvoi.
„A ars complet acoperișul casei, pe o suprafață de 300 de metri pătrați, cinci camere au fost afectate puternic de incendiu, la trei dintre ele s-a prăbușit plafonul interior. Exista pericolul de propagare la o anexă a gospodăriei și la o casă învecinată. În urma cercetărilor efectuate la fața locului a rezultat că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza efectului termic al curentului electric”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Semenic, Magdalena Tocmelea.
Din fericire, membrii familiei nu au fost răniți, dar au rămas practic fără nimic și și-au văzut casa, pentru amenajarea căreia au muncit ani de zile peste hotare, transformată în scrum. Aceștia sunt găzduiți temporar de niște rude, care au lansat de altfel și un apel către toți cei care doresc să dea o mână de ajutor în această situație teribilă.
„Au rămas doar cu hainele în care erau îmbrăcați. De aceea îndrăznesc să rog toate persoanele care au o situație financiară mai bună și posibilitatea de a ajuta cu orice se poate: materiale de construcții , mobilă, electrocasnice, bani etc! Orice este bine primit într-o asemenea situație”, explică Nicoleta Rădulescu, cea care îi găzduiește în prezent pe frați. Aceasta poate fi contactă la numărul de telefon: 0765-759.781.
Karina TINCUL






