Apa și nămolul au curs valuri – valuri pe străzile Reșiței

ploi

Ploaie torențială la Reșița – o situație cu care din păcate ne-am obișnuit în această vara la Reșița. Străzi inundate – o situație cu care nu ne-am obișnuit, dar care din nou, din pacate, nu mai reprezintă nimic nou. 

Noutatea este ca după aproape două ore de la oprirea ploii, străzile să fie în continuare inundate. Lucru care s-a întâmplat astăzi în zona Universității Eftimie Murgu din Reșița. Cetățenii care au dorit să ajungă din zona Complex spre Piața Reșița Sud au așteptat aproape două ore să se retragă apele, dar în zadar. Cei mai curajoși sau foarte grăbiți și-au luat inima în dinți, s-au descălțat și au trecut prin apa rece și murdară.

Nici în centrul civic situația nu a fost mai bună, apele inundând tot, inclusiv clădirea Palatului Cultural. Iar lucrurile nu s-au ameliorat după retragerea apelor, cei care au trebuit să treacă prin centru afundându-se până la glezne în noroi.

Apele au curs de pe dealuri inundând orașul, iar canalizările din nou nu au mai făcut față. Străzile s-au umplut de pietriș, crengi, dar și gunoaie, iar oamenii au încercat în zadar să sune la 112, după ajutor, rețelele fiind ocupate.

Ascultați părerea câtorva reșițeni despre modul în care autoritățile au gestionat situația:


Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. ion

    UNDE ESTE STEPANESCU PRIMARUL ACUM?????????????? NU L-AM VAZUT DELOC PE STRAZI, TREBUIA SA FIE 24 H CU TOAT APARATUL LUI LA TREABA, SI DUPA 2 ZILE MALUL ESTE TOT PE STR SI TROTUARE, PARCA LA LOC DE CINSTE. RUSINE, RUSINE SI NUMAI RUSINE PRIMARE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    1. Gheorghe

      Urmarile viiturii nu pot fi sterse asa de simplu, ca si cum ai sterge o tabla cu buretele. Au fost multe locatii afectate, s-a intervenit in fiecare zi de cand s-au produs aceste inundatii dar amploarea dezastrului e mare si primaria are atributii si forte limitate in aceste situatii. Mai sunt si alti operatori responsabili sa intervina in caz de inundatii si care s-au mobilizat si de aceasta data. Desigur, niciodata nu e suficient … E simplu sa comentezi din exerior.

  2. Pingback: Lucrările de regularizare a torenților din zona municipiului Reșița

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei