Angajatorii cărășeni nu dau doi lei pe siguranța salariaților! Două decese doar în decembrie!

modelmic+editorial

Datele statistice ale Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin scot la lumină o realitate alarmantă. Cei mai mulți dintre angajatorii cărășeni nu par să dea doi lei pe normele de siguranță impuse de lege.

 

Numai în luna decembrie 2015, ITM a efectuat 172 controale, din care 88 în domeniul relaţiilor de muncă şi 84 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, aplicându-se în total amenzi contravenţionale în valoare de 136.000 lei.

În total, au fost identificate 22 de persoane care nu aveau încheiate contracte individuale de muncă la și care activau în domeniul tăierii şi rindeluirii lemnului, pază şi protecţie.

Angajatorii pentru care aceste persoane prestau servicii au fost sancţionaţi cu amendă totală în valoare de 60.000 lei, pentru unul dintre ei fiind întocmit chiar un denunţ penal pentru că a primit la lucru 16 persoane fără forme legale de angajare.

Mai mult, doar în luna decembrie, au fost comunicate către ITM nouă evenimente soldate cu șapte cazuri de incapacitate temporară de muncă şi două decese, iar după finalizarea cercetărilor se va stabili dacă sunt sau nu accidente de muncă.

Sancţiunile din domeniul relaţiilor de muncă, în valoare de 116.000 lei, au fost aplicate în principal pentru: primirea la muncă a persoanelor fără forme legale de angajare, sau nerespectarea termenelor legale privind completarea şi transmiterea datelor în Registrul electronic al salariaţilor.

Sancţiunile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în valoare de 20.000 lei, au fost aplicate pentru nerespectarea normelor legale referitoare la: obţinerea avizului inspectoratului pentru situaţii de urgenţă, evaluarea riscurilor şi revizuirea planului de prevenire şi protecţie, instruirea salariaţilor, sau acordarea echipamentului individual de protecţie.

„Pentru remedierea deficienţelor constatate în timpul controalelor, s-au dispus în total 270 de măsuri.Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin va continua acţiunile de control şi va urmări modul de îndeplinire a măsurilor dispuse în urma controalelor”, explică Eugenia Florica Mihăescu, inspector șef în cadrul ITM Caraș-Severin.

 

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei