Primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, a prezentat astăzi presei un bilanț cu lucrurile pe care le-a realizat de la preluarea mandatului, în a doua jumătate a anului 2016. Edilul a vorbit de reabilitarea unor străzi și parcări, achitarea datoriilor de peste 9 milioane de lei pe care Primăria le avea la furnizori în momentul preluării mandatului, reducerea cheltuielilor cu utilități, atragerea de fonduri europene, dar și scăderea drastică a costurilor de telefonie.
Astfel, conform cifrelor prezentate de Popa, s-a reușit reducerea costurilor la telefonie mobilă cu aproape 80% sau altfel spus o economie lunară de peste 17.000 de lei.
„După cum știți, Direcțiile din cadrul Primăriei au autonomie și am găsit că fiecare avea contractele ei. Erau contracte cu toți operatorii, Vodafone, Orange, Romtelecom, Avolo, RDS, sim-uri băgate prin sertare, pentru că iei un iphone, primești 5 abonamente. De fapt nu le foloseau, plăteam abonamente ca cineva să își ia un telefon. Am intrat pe problemă și de la 380 de sim-uri inițiale, am coborât la 121 de sim-uri, după renegocierea contractelor. 79% este reducerea costurilor de telefonie mobilă de la 22.000 de lei pe lună la 4.600”, a explicat Popa.
Conform edilului, s-a reușit în același timp reducerea cu 50% a cheltuielilor cu echipamentele de imprimare, precum și securizarea și reducerea costurilor la utilități (gaz și energie electrică).
Karina TINCUL

„După cum știți, Direcțiile din cadrul Primăriei au autonomie și am găsit că fiecare avea contractele lui.”, a explicat Popa.
Direcţiile… avea contractele lui. Nu şi ale ei
Abureală de agramat sub laudă de sine cu “securizarea costurilor” (la utilităţi).