Cunoscutul cantautor Andrei Păunescu se va afla la în județul Caraș-Severin, în orașul stațiune Băile Herculane și în municipiul Reșița, în ziua în care maestrul poeziei românești și părintele său, Adrian Păunescu, ar fi împlinit 73 de ani.
Pe data de 20 iulie, la ora 11:00, Andrei Păunescu va participa la dezvelirea bustului poetului Adrian Păunescu în curtea casei profesorului Ilie Cristescu, un apropiat din perioada anilor 80 al celui care a înființat mișcarea culturală „Cenaclul Flacăra“. Vor fi recitate versuri, se vor interpreta câteva din piesele care au făcut înconjurul României și au creat emulație în anii 70 și 80, pe strofele aceluiași titan al poeziei românești iar cei prezenți vor depăna amintiri care l-au avut în prim plan pe același creator de vers românesc. Numele lui Adrian Păunescu este legat de Reșița nu doar prin seria de concerte din perioada Cenaclului Flacăra, ci și pentru colaborarea avută în perioada 2006 – 2010 cu postul regional Radio Reșița, fiind realizator al emisiunii „cu emoție Adrian Păunescu“.
Marele român va fi omagiat în județul pe care l-a descris în peregrinările sale ca fiind „mica Elveție a patriei sale“ și la Reșița, în seara de 20 iulie, de la ora 20:00 la restaurantul „La Tzompy“, acolo unde fiul poetului Andrei Păunescu va susține un recital alături de Vasile Mardare iar medicul timișorean, originar din Oravița Alin Georgescu va recita câteva poeme din universul liric păunescian.
Toți cei care doresc să retrăiască momente din perioada Cenaclului Flacăra pot fi prezenți la localul „la Tzompy“ în seara în care poetul Adrian Păunescu este omagiat la 73 de ani de la naștere.
Sergiu TABAN
