Ana Vasile rămâne în continuare fără 20% din salariu, au decis consilierii județeni!

 modelmic

Disputa dintre conducerea Consiliului Județean Caraș-Severin și Ana Vasile a continuat ieri cu o nouă rundă, consilierii județeni cărășeni respingând plângerea prealabilă formulată de directorul DGASPC la hotărârea de luna trecută a forului județean prin care aceasta a fost sancționată cu reținerea a 20% din salariu pe o perioadă de trei luni.

Această sancțiune a fost făcută în urma unei verificări a Comisiei de disciplină instituită la nivelul Consiliului Județean. În urma raportului Comisiei de disciplină am redactat un proiect de hotărâre, cu acel proiect de hotărâre am venit în fața consilierilor județeni și prin vot secret s-a adoptat aceea sancțiune. În cursul zilelor trecute dna director a făcut o plângere prealabilă, iar acum prin proiectul nostru de hotărâre, conform procedurilor legale, am respins aceea plângere prealabilă a dnei director Ana Vasile”, a explicat președintele Hurduzeu.

Mai exact, Ana Vasile a fost sancționată după ce vicepreședintele forului județean, Ionuț Popovici a sesizat Comisia de disciplină că aceasta nu a informat Consiliul Județean cu privire la un eveniment petrecut în luna noiembrie a anului trecut, când o minoră instituționalizată în Centrul de Plasament „Casa Noastră” Zăgujeni a căzut de la etajul patru al unui bloc din Caransebeș, conducerea forului județean aflând despre caz din presă. Mai mult decât atât, în momentul în care a fost convocată la sediul forului județean pentru a oferi informații cu privire la acest incident, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție Copilului a ales să nu se prezinte.

Nemulțumită de decizie, Ana Vasile a depus o plângere prealabilă în care a afirmat, printre altele, că de fapt nu ar fi fost convocată de conducerea forului județean pentru a da explicații cu privire la cazul minorei instituționalizate. În plus, Ana Vasile susține că a adus cazul la cunoștința forului județean, deși potrivit legislației în vigoare și practicii administrative nu ar fi avut obligația să facă acest lucru.

Consilierii județeni nu s-au lăsat însă convinși de argumentele prezentate de Ana Vasile, ei respingând cererea acesteia.

Este pentru a două oară când un astfel de proiect trece din CJ CS, în luna ianuarie consilierii județeni respingând o altă plângere prealabilă formulată de Ana Vasile, deranjată atunci de faptul că a fost sancționată cu o mustrare scrisă.

Citește și Încă o rundă în meciul dintre Silviu Hurduzeu și Ana Vasile! Sancționarea directorului DGASPC rămâne în picioare!

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Toader

    Bai fratilor,asta trebuie data afara cat mai repede, ce dracu’, le frica de ea?Auzi, cea mai longeviva directoare, ce merite extraordinare a avut ?

    1. Danni

      Are merite…a distrus notiunea de Asistenta Sociala in Caras, cu complicitatea celor ce au condus judetul si au tinut-o in SPATE!!! A distrus atatea sperante, ale beneficiarilor si fireste ale angajatilor!!! Si lista continua……

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei