Amenzi usturătoare pentru cei care parchează pe locurile rezervate persoanelor cu handicap

amenxi

Poliția a anunțat amenzi usturătoare pentru cei care parchează pe locurile de parcare rezervate persoanelor cu dizabilităţi, iar mașina va fi ridicată.

Începând din 25 iulie, sancțiunile pentru astfel de contravenții pornesc de la 2.000 la 10.000 de lei și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv. Până acum amenda era cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei.

Conform Legii nr. 145 din 22 iulie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoane cu handicap se sancţionează cu amendă de la 2.000 de lei la 10.000 de lei şi ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv”, a transmis Poliţia Română.

Constatarea contravenției și aplicarea amenzii se fac de agenții de circulație sau de personalul de control cu atribuții în acest sens.

Legea nr. 145 din 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 648 din 22 iulie 2020 și intră în vigoare de mâine, 25 iulie 2020.

 

Lorena POENARU

 

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei