Alina Eremia, în concert la Anina! Mâine încep zilele orașului!

modelmic

Locuitorii din Anina se pregătesc pentru două zile de distracție și spectacole. Zilele orașului Anina se vor desfășura la sfârșitul acestei săptămâni, iar administrația locală promite că atmosfera va fi și de acestă dată una incendiară, în ciuda bugetului mai sărac de care dispune anul acesta. Punctul forte al zilei de sâmbătă va fi concertul pe care îl va susține Alina Eremia, pe când ziua de duminică va fi rezervată muzicii populare, totul culminând cu un foc de artificii. 

Am alocat pentru zilele orașului undeva la 25.000 de lei, mare parte din această sumă urmând să o recuperăm de la comercianții care vor veni la eveniment. Nu am putut face mai mult, bugetul Aninei este unul foarte mic anul acesta. Cu toate acestea am reușit să o contactăm pe Alina Eremia, vor veni și niște fete din Reșița, Patricia Botineștean și Cezara-Daiana și sunt sigur că vor face un spectacol pe cinste. Duminică vom avea muzică populară, va evolua și formația noastră de dansuri. Vine și un ansamblu din Macedonia, din orașul Rosoman, cu care vom semna în septembrie un protocol de înfrățire, precum și un ansamblu din județul Timiș și unul din Serbia”, a precizat pentru Reper 24, primarul Gheorghe Românu.

Iată programul complet al Zilelor Orașului Anina 2016:

Sâmbătă, 6 august

ora 11:00 – Mini-turneul Prieteniei la fotbal

ora 20:00 – muzică ușoară: Patricia Botineștean, Cezara-Daiana Niculcia, Marc Antonio

ora 21:30 – Alina Eremia

duminicică, 7 august

17:00 – formația de dansuri populare a Casei Orășenești de Cultură Anina

17:20 – Ansamblul Morăvițana din Moravița, jud Timiș

18:00 – Ansamblul Rosoman, Republica Macedonia

18:30 – ansamblul din Pladiște, Republica Serbia

19:00 – Ionela Bădălan și Cristian Ianoșiga cu formația

23:00 – jocuri de artificii

Spectacolele vor avea loc pe platoul de evenimente de pe strada Bucegi, iar organizatori sunt: Primăria și Consiliul Local Anina, alături și Casa Orășenească de Cultură Anina.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei