Alertă pe Bulevardul Republicii! Un proiectil a fost găsit pe trotuar, în șantier!

modelmic

În urmă cu câteva momente, muncitorii care efectuează săpături pe Bulevardul Republicii nr. 21, în zona Motovelo, au avut parte de o surpiză neașteptată, un proiectil neexplodat.

 

 

Zona a fost blocată de urgență, la fața locului deplasându-se un echipaj mixt al Poliției și al Jandarmeriei. Aceștia trebuie să se asigure că nimeni nu se apropie de proiectil până ce la fața locului nu ajunge echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa.

IMAG3019

 

Reprezentanții ISU vor ridica proiectilul și îl transporta într-un depozit, urmând ca mai apoi să fie distrus în maximă siguranță.

 

 

„Aceasta este procedura, raza pe care a fost găsit proiectilul a fost asigurată de forțele de ordine publică până se deplasează acolo echipa pirotehnică din cadrul ISU Semenic. Aceștia vor cerceta locul și vor ridica proiectilul, urmând ca acesta să fie transportat în depozit pentru distrugere ulterioară”, explică Ancuța Balint, purtător de cuvânt al ISU Semenic.

IMAG3020

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei