Primăria Reșița prin Serviciul Public Direcția pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local Reșița a demarat astăzi lucrările de reabilitare a străzii Aleea Gloria din municipiului de pe Bârzava. Proiectul este unul complet și include lucrări ample, nu doar o simplă asfaltare, cum sunt obișnuiți reșițenii.
„Lucrările se vor realiza în regie proprie de către Direcția pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local Reșița. Practic vom sparge tot ce este acolo. Vom reface instalațiile pluviale și menajere, vom face 90 de locuri de parcare, vom schimba stâlpii de iluminat și bineînțeles vom asfalta din dreptul Aleii Făgăraș până la intrarea în stadion”, a explicat pentru Reper 24, Daniel Mircea Călin, directorul Direcției pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului.
Investiția, suportată de la bugetul local, se ridică la valoarea de 800.000 de lei.
Circulația mașinilor în zonă va fi complet oprită în următoarele două luni, pe perioada derulării lucrărilor, urmând să fie garantat doar accesul Poliției, al Pompierilor și al Salvării, în caz de necesitate. De asemenea, deținătorii de autovehicule din zonă sunt rugați să elibereze perimetrul pentru ca lucrările să se poată derula fără impedimente.
Karina TINCUL

Landwirtschaflicheproductiongenossenschaft.
buna, dar era asa mult sa se inainteze si mai in fata un pic pe unde a fost acel bar..chiosc… …si in parcarea dintre blocuri si garaje….macar sa fi adus ce ramane de acolo…se asfalta frumos se faceau locuri de parcare platite….intrebam doar…multumesc frumos