Administratorul unui local din Caraș-Severin și patru clienți, amendați de polițiști

modelmic

Administratorul unui local din Clisura Dunării a fost sancționat contravențional de polițiști pentru nerespectarea Ordonanțelor Militare, după ce a fost prins servind mai mulți clienți. Și aceștia la rândul lor s-au ales cu câte o amendă, informează reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție.

Marți, 21 aprilie, în jurul orei 15:30, polițiști de la Secția 7 Poliție Rurală Moldova Nouă au constatat faptul că la un local de alimentație publică din zona Sichevița se servesc băuturi, încălcându-se astfel prevederile Ordonanței Militare nr. 1 din 2020, privind suspendarea activității de servire si consum al produselor alimentare, băuturilor alcoolice și nealcoolice, în localuri publice.

Localul respectiv a fost găsit deschis, iar în incintă se aflau patru persoane care consumau băuturi nealcoolice”, explică Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Atât administratorul firmei, cât și cele patru persoane găsite în local au fost sancționați contravențional cu amenzi cuprinse între 2.000 și 10.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Ordonanțelor Militare.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei