Un fotbalist de geniu – astfel simt să îl descriu pe cel care a pornit astăzi pe drumul fără întoarcere, unul din cei mai iubiți fotbaliști români ai secolului XX, ILIE BALACI. M-am născut cu Ilie Balaci la televizor, cu driblingurile acestui oltean simpatic, cu fantezia pe care o genera la fiecare partidă a campioanei unei mari iubiri, acea Craiova Maxima a anilor 70-80. Lung, Negrilă, Tilihoi, Ştefănescu, Ungureanu, Ţicleanu, Donose, Balaci, Crişan, Cămătaru, Geolgău – așa suna poezia fanilor Științei, una ce parc-ar fi fost ieri, pentru cei care își mai aduc aminte.
Vestea dispariției unicului Ilie Balaci a căzut ca un trăznet, exact în momentul în care Craiova se pregătea pentru „fiesta” din această seară cu FCSB-ul. Sunt deja voci care afirmă că această partidă ar trebui amânată, urmare a dramei pe care o traversează fotbalul românesc, odată cu moartea unuia din corifeii săi. Dar, știm cu certitudine că Ilie Balaci a iubit nespus fotbalul, iar atunci, cu siguranță „Prințul din Bănie” nu și-ar fi dorit ca meciul de astăzi să fie reprogramat. Așadar, la Craiova se va juca fotbal cu gândul la Ilie Balaci. Și mai știu un lucru. Astăzi, cei mai mulți dintre noi cei care l-am apreciat, iubit, adulat pentru momentele de spectacol oferite pe terenul de fotbal de acest român, ne vom dori victoria Universității.
Fostul mare jucător român, Ilie Balaci, a murit la doar 62 de ani. S-a născut în localitatea Bistreț, județul Dolj, pe data de 13 septembrie 1956.
Balaci a suferit un accident vascular cerebral în această dimineață, în timp ce se afla acasă, în Craiova, iar familia a chemat o ambulanță. Medicii au încercat să îl resusciteze, însă nu au mai putut face nimic pentru el, a transmis purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean din Craiova, Cristina Geormăneanu.
Performanțele lui Ilie Balaci ca jucător
Campion național: 3 titluri, în 1974, 1980 și 1981
Cupa României: 4 victorii, în 1977, 1978, 1981 și 1983
Cupa Balcanilor: în 1980
Fotbalistul nr.1 în România: 2 titluri, în 1981 și 1982
347 prezențe în Divizia A, 84 de goluri
Debut în Divizia A: 12 august 1973: Jiul Petroșani – Universitatea 1-1
69 prezențe în echipa națională, 8 goluri
38 prezențe în cupele europene, 7 goluri
Debut în echipa națională: 23 martie 1974, Franța – România 1-0 (este cel mai tânăr debutant în echipa națională; avea numai 17 ani și 6 luni!)
Ilie Balaci – cariera de antrenor
Cupa Campionilor Africii, în 1992, cu Club Africain Tunis din Tunisia
Cupa Cupelor țărilor arabe, în 1993 și 1994, cu Olimpique Casablanca din Maroc
Cupa Campionilor Golfului, în 1997, cu Al Nassr Riad, și 1998, cu Al Hilal (ambele din Arabia Saudită)
Cupa Cupelor țărilor arabe, în 2000, cu Al Ain Emiratele Arabe Unite Supercupa Asiei, în 2000, cu Al Ain
Cupa Cupelor țărilor arabe, în 2000, cu Al Sadd Qatar
Dumnezeu să-l odihnească în pace…
Foto 1 Digisport
Sergiu TABAN