Adio, Dan Stan!

Dan Stan

Dan Stan, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, s-a stins din viață în această dimineață la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, după ce fusese infectat cu virusul SARS-CoV-2 la mijlocul lunii noiembrie.  

Jurist de profesie și liberal convins, Dan Stan avea 57 de ani, era căsătorit și avea un copil iar de-a lungul timpului a fost director în cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin, avocat, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne iar după alegerile locale din 27 septembrie a fost ales în forul consilierilor județeni în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean  Caraș-Severin.

Anunțul trist al dispariției lui Dan Stan l-a dat chiar ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, cel care a ținut să transmită cu multă tristețe câteva gânduri:

Dragi prieteni,

Din păcate, astăzi nu pot să vă salut cu „Bună dimineața!“

Pentru că sunt foarte trist și am acel sentiment de gol în suflet, pe care îl ai atunci când pierzi pe cineva drag.

Un prieten, un camarad, un om special, un adevărat român și patriot ne-a părăsit și s-a ridicat la Cer!

Avocatul Dan Stan, un profesionist desăvârșit, liberal și prieten vechi, un caracter deosebit, de o corectitudine rară, un OM care a fost mereu aproape de semeni și nevoile lor a plecat…

Subsecretar de stat al  Ministerului Afacerilor Interne, a fost alături de mine în toate momentele grele, în special în gestionarea Stării de Urgență.

Am încercat, împreună, să facem o lume mai bună, mai sănătoasă și să salvăm cât mai multe vieți.

Actual vicepreședinte al Consiliului Județean, el s-a întors în octombrie acasă, ca să fie alături de noul președinte al CJ, cu dorința si speranța de a face din Caraș-Severin un județ mai bun.

SARS COV 2, acest inamic, virus pervers și invizibil, s-a răzbunat!

După o lungă suferință, inima sa mare, dar obosită, a cedat în această dimineață, la ora 4:30, la  spitalul de boli infecțioase din Timișoara.

Dan nu mai este printre noi!

Camarade drag, mergi în pace printre îngeri, către Rai!

Dumnezeu să te odihnească!

Cuvinte de apreciere au fost transmise și de președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, acum, când Dan Stan s-a ridicat la Cer:

Coleg şi colaborator, cu o expertiză de necontestat, Dan Stan, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, lasă în urma un gol pe care-l vom resimţi cu toţii, familie şi prieteni, deopotrivă.

Dumnezeu să te odihnească în pace! Sincere condoleanţe familiei şi puterea de a merge mai departe!

La rândul său, omologul său, Ovidiu Rădoi, vicepreședintele Consilului Județean Caraș-Severin,  a dorit să transmită condoleanțe familiei îndurerate și a vorbit despre Dan Stan ca despre „un profesionist desăvâșit și un om dedicat echipei“ iar dispariția lui Dan Stan a catalogat-o ca „o pierdere enormă pentru Caraș-Severin“.

Răvășit de durere, prietenul său Cristian Gâfu, prefectul județului Caraș-Severin ne-a mărturisit că pur și simplu nu poate spune nimic în aceste momente, fiind împietrit de durerea acestei vești. „Am trăit cu speranța că totul va fi bine, se simțea mai bine, am ținut legătura cu medicii de la Timișoara, am sperat că Dan se va întoarce acasă…Aveam nevoie de el, era un om deosebit, inteligent, charismatic, un om al cuvântului repectat cum rar mai găsești astăzi….

Pe parcursul acestor săptămâni am ținut legătura cu Dan prin intermediul telefonului și ne-am rugat ca el să revină cât mai repede la muncă, la Consiliul Județean, să fie din nou în mijlocul comunității. Spera să fie totul bine, să se însănătoșească și mulțumea, așa cum numai el știa să o facă, cu multă eleganță și blândețe întregului corp medical pentru grija de care se bucura la Timișoara… Din păcate, Dumnezeu și-a făcut alte planuri cu acest om bun, Dan Stan…

Redacția Reper 24 transmite condoleanțe familiei greu încercate la despărțirea definitivă de cel care a fost Dan Stan.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! 

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei