Acțiunea de la Forotic, un real succes și un exemplu pentru ceilalți gospodari

a

Acțiunea de ieri a primarului Alexandru Sporea din Forotic este una normală pentru o comunitate și insuflă cetățenilor un strop de responsabilitate pentru un mediu mai curat, mai îngrijit.

„Foarte multă mizerie de jur împrejur, nu doar în Forotic, ci și în celelalte localități componente ale comunei. Am cerut sprijinul copiilor, al cetățenilor din comună și alături de reprezentanții primăriei am pus mâna și am adunat, am strâns, am măturat și am văruit“ a declarat pentru Reper 24, edilul Sporea Alexandru, la încheierea acțiunii de ieri.

aaa

Primăria a pus la dispoziția celor doritori de a avea o comună mai frumoasă peste 200 de măști de protecție, 300 de perechi de mănuși de unică folosință, saci cu var și saci menajeri pentru colectarea gunoaielor, la discreție.

aa

Cei mai activi au fost elevii, peste 80 la număr, însoțiți de cadre didactice și unii dintre ei chiar de părinții care au dorit să dea o mână de ajutor. S-au împărțit în echipe și au acționat în principal pe străzile principale și doar parțial pe celelalte. S-au adunat peste 200 de saci cu diferite resturi,  hârtii, ambalaje și peturi, s-au văruit pomii și stâlpii de curent, s-a reușit schimbarea la față a comunei.

aaaa

„E bine, e frumos, dar nu e suficient. Mai avem și celelalte străduțe din comună, nu doar cea principală și vom relua imediat ce se va putea, acțiunea de înfrumusețare a localității. Le mulțumesc și pe această cale celor care s-au implicat și sper într-o responsabilizare a cetățenilor de a păstra curățenia în comuna cărășană Forotic“, a mai precizat primarul Alexandru Sporea

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei