Acoperișul unui service auto de la Calea Severinului din municipiul Caransebeș a fost luat de vânt astăzi, căzând pe șosea. Trei autoturisme au fost avariate.
„În jurul orei 12:10, un echipaj de pompieri cu o autospecială din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, a intervenit de urgență la un eveniment de cădere a unui acoperiș al unui service auto, care a căzut peste trei autoturisme”, explică Adrian Manofu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin.
Din fericire nu au fost înregistrate victime, doar pagube materiale.
Ulterior la fața locului s-au mai deplasat alte două echipaje de pompieri. „Aceștia acționează pentru înlăturarea posibilelor pericole care ar putea pune în primejdie bunurile și viețile omenești, de asigurare a întregii zone”, mai precizează Adrian Manofu.
Karina TINCUL





Acoperișul unui service auto din Caransebeș a fost luat de vânt!
–
Ţara este de mult în bătaia vânturilor…
Mai ales de când soarele răsare de la … Apus.
„… a fost luat de vant”
Ca pe aripile vantului, romance …
Cred ca in respectiva zona au fost nenumarate furtuni cu vijelii, in tot timpul existentei acelui acoperis.
Acum a batut numai cateva secunde vantul (nici vorba de vijelie sau altceva) si gata: a parasutat acoperisul, blocand astfel drumul european E70!!!
Normal, nimic extrem din partea naturii?!