
Primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, a trecut și el pe urnele de vot. Edilul a venit însoțit de familie și le-a adresat un îndemn cetățenilor de a merge la rândul lor la vot și de a-și exprima opțiunea, atât în ceea ce privește alegerile europarlamentare, cât și referendumul pe teme de justiție.
„Astăzi mi-am îndeplinit, ca de fiecare dată, datoria de cetățean și am votat. Am votat cu încredere oamenii cei mai buni, candidați care ne vor ajute să obținem finanțări europene și să aducă Europa modernă și civilizată în România, candidați cu o gândire liberă și care au demonstrat că sunt buni profesioniști”, a afirmat la ieșirea de la urne primarul orașului de pe malul Dunării.
Pe de altă parte, Adrian Torma a precizat că a votat și la referendumul pentru justiție, fiind de părere că românii au nevoie de o țară lipsită de oameni corupți.
„Vă îndemn să mergeți să votați pentru alegerile unui nou Parlament European. Vă îndemn să depășiți disciplina de partid, să vă gândiți la viitorul copiilor noștri și să votați DA la referendumul pentru justiție.
Acest referendum este pentru România și români. Puterea de a fi stăpâni pe decizia noastră stă în noi”, a completat edilul.
foto: Facebook
Karina TINCUL