Accidentul mortal de la Bocșa, provocat de un tânăr de doar 17 ani, fără permis de conducere!

modelmic

Conducătorul autoturismului care a provocat accidentul produs în această dimineață în Bocșa, în care o persoană și-a pierdut viața, este un tânăr de doar 17 ani. Conform polițiștilor, acesta are domiciliul în Germania și nu posedă permis de conducere.

Din primele cercetări rezultă că, pe fondul vitezei excesive, șoferul autoturismului a pierdut controlul volanului, într-o curbă, pe direcția de mers Timișoara-Reșița, a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de autoutilitară condusă regulamentar de B.L.O.”, explică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, Cecilia Dăneț.

Bărbatul care a decedat în accident avea 52 de ani și era angajat al societății Respicom, care transporta pâine la Bocșa.

,,A fost unul din cei mai buni șoferi pe care i-am avut, un om de bază, tatăl a doi copii, este o dramă. Știu ca era un șofer care făcea de foarte mulți ani acest traseu, spre Bocșa, Dognecea, Ramna. Microbuzul nostru avea toate actele în regulă“, a declarat pentru Reper 24, patronul firmei, Valentin Blănariu.

 

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157687058597526″]

În urma impactului, tânărul de 17 ani a fost și el grav rănit, fiind transportat la Spitalul Județean din Timișoara. În stare gravă este și un alt tânăr de 16 ani din Bocșa, iar alte trei persoane, în vârstă de 16, 17 și 19 ani, au suferit răni mai ușoare. Toți patru au fost pasageri în autoturism.

Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Citește și Plan ROȘU de intervenție la Bocșa! Un mort și 5 răniți în urma unui accident rutier

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

5 Comentarii

  1. doru

    Fereasca Dumnezeu! Cu ce o fi gresit soferul microbuzului care ducea paine la 6 dimineata chiar la familia soferului care umbla beat la acea ora cu 100 la ora, ca mai putin nu putea avea dupa cum arata fotografiile? Mai ales ca sunt inca doua persoane in coma la Spitalul judetean Reșița, care au sanse discutabile? Mai copii, opriti-va din teribilisme, chiar daca parintii vostri au bani!

  2. dana

    100 la ora?cred ca glumiți,viteza era clar mult mai mare,gurile rele zic ceva de 180,phaetonul rupe asfaltul cand bagi piciorul blană

  3. Mârza

    Alo,JURNALISTII!!!
    Chiar nu scrieti dspre drifturile si concursurile de viteza dintre ,,bolizii” copiilor de bani gata?! Asteptati sa mai moara cineva ca sa aveti voi subiecte de scris?!Politia doarme? Jurnalistii dorm? Scrașniturile de frâne,masinile tunate,injuraturile si racnetele de ,,veselie” nu se aud in toata Resita?!
    Va e frica sa nu deranjati,sa va pierdeti locul căldut si leafa?
    Un articol cu sarcinile Politiei Rutiere,cand?!Cum e posibil sa circule un copil cu masina si Politia sa stea la umbra???

  4. Dany

    Politia din Bocsa doarme. Politia este structura specializata a statului si ar fi trebuit sa cunoasca acest fenomen. Politia rutiera din Bocsa este monopolizata de familia Pop cu relatii in lumea camatarilor, tiganilor si sarlatanilor care au luat credite pe carca altora din banci “Kamaciu” stie multe ….

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei