Doi tineri de 18 și 16 ani din Anina, au fost reținuți miercuri 5 februarie de polițiștii din Anina, pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Caraș-Severin, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Alina Boeru.
Aceștia sunt bănuiți că la sfârșitul lunii trecute, împreună cu un alt bărbat de 37 de ani, l-ar fi deposedat pe un localnic în vârstă de 56 de ani, în timp ce se aflau pe o stradă din oraș, de suma de 900 de lei și un telefon mobil. Cele trei persoane sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, urmând ca joi, cei doi tineri sa fie prezentați instanței. Cercetările au fost efectuate împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Caraș-Severin.
Dan AGACHE

“Cele trei persoane sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată”
–
Asta ar fi doar tâlhărie necalificată, ciobănească.
Tâlhărie calificată (“intelectual”) o fac cei ca tăiţelu’, prin impozite şi taxe majorate cu 50% la Reşiţa. Pentru cine nu se “conformează” tâlharilor cu pix.
Dar încă nu se auto-sesizează nimeni de prin o(ri)ficiu, lipsind “bănuiala rezonabilă” sau din lipsă de personal?