Rectorul Bichescu infirmă acuzațiile: ”Nu a fost vorba niciodată de mai multe salarii, ci de o diferență la un salariu!”

modelmic

Rectorul Universității „Eftimie Murgu”, Andrade Bichescu, infirmă acuzațiile conform cărora profesorii universitari nu și-au recuperat mai multe salarii, precizând că, în fapt, este vorba doar despre o diferență la un salariu, problemă care se încearcă în prezent să fie rezolvată.

Conform unor surse, ar exista profesori care afirmă că ar mai fi de recuperat un salariu, după ce în primele luni ale acestui an situația salariilor profesorilor de la UEM a fost sumbră, fiind vorba chiar de recuperarea mai multor salarii restante.

Nu a fost vorba niciodată de mai multe salarii, ci o diferență la un salariu, un rest de plată. Referitor la acele diferențe, odată cu aprobaerea bugetului, care știm că a apărut destul de târziu anul acesta, s-au primit de la minister acei bani și au fost achitate acele drepturi către cadrele didactice, prin urmare, vorbim iarăși despre acuze care nu sunt valabile!”, declară rectorul UEMR, Andrade Bichescu.

La sfârșitul lunii februarie a acestui an, mai multe cadre didactice au ieșit în curtea Universității într-o grevă spontană, nenulțumiți de faptul că nu au fost plătiți iar banii primiți în tranșe au fost foarte puțini. După declarațiile unor cadre universitare, în luna ianuarie s-au primit 3.000 de lei și restul de plată abia după o lună, iar în februarie,plata pe ianuarie a însumat 1.000 de lei,  diferenţa fiind acordată pe parcurs. Greviștii au contestat atunci managementul rectorului Andrade Bichescu și al președintelui Senatului, Doina Frunzăverde.

În ședința de  Senat din 25 aprilie s-a hotărât chiar reducerea zilelor lucrătoare, de la 5 zile la 4 zile, ceea ce însemna și diminuarea salariilor.

Începând cu 01. 05. 2019, în conformitate cu art. 52, alin. 3 din Legea 53 din 24 ianuarie 2003 – Codul muncii – actualizată, se va proceda la reducerea programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe săptămână, pentru întregul personal al UEMR, cu reducerea corespunzătoare a salariului, până la remedierea situaţiei. Ziua în care nu se va desfăşura activitate de muncă va fi ziua de vineri a fiecărei săptămâni. Pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic, programul de lucru zilnic şi săptămânal va fi după cum urmează: luni-joi, 8-16; vineri: fără activitate. În situaţia în care ziua de vineri există activităţi didactice, acestea vor fi reprogramate în celelalte zile lucrătoare, astfel încât să nu fie afectată obligativitatea desfăşurării activităţii didactice frontale cu studenţii”, prevedea hotărârea.

Presa locală informa în luna mai că profesorii universitari şi personalul nedidactic aşteapta să primească diferenţa de bani pentru luna martie, lună în care remunerația a fost de doar 500 de lei.

Nemulțumirea s-a amplificat atubnci când, printr-o hotărâre a Senatului Universităţii din luna martie a acestui an, s-a aprobat utilizarea sumei de 376.000 de lei din excedentul bugetar aferent anului 2018, dar nu pentru salarii, ci pentru achitarea lucrărilor desfășurate la campusul universitar al UEMR,

Diana RADU

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. zero

    “s-au primit de la minister acei bani și au fost achitate acele drepturi către cadrele didactice”

    La drepturile salariale achitate cu întârziere cadrelor didactice s-au plătit (cinstit) şi dobânzi?
    Apropo de excedent bugetar din anul 2018 versus taxe locale majorate cu 50% şi cadrelor didactice (de tăiţelu’ &).

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei