Ziua Eroilor, sărbătorită la Reşiţa cu defilare şi depuneri de coroane

y4

Ziua Eroilor, celebrată în fiecare an la 40 de zile de la Sărbătorile Pascale, când Biserica Ortodoxă sărbătoreşte praznicul Înălţării Domnului, a fost marcată şi la Reşiţa.

Oficilităţi judeţene, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, ai partidelor politice, veterani de război, cadre militare în rezervă în retragere, elevi şi reşiţeni de toate vârstele au participat astăzi, în Parcul Tricolorului, la ceremonia organizată de Ziua Eroilor.

După ce a fost ascultat imnul naţional şi cuvântul subprefectul judeţului, Miu Nicolae Ciobanu, ceremonialul a continuat cu depuneri de coroane la Monumentul Eroilor.

Manifestarea a fost încheiată în aplauzele celor prezenţi, cu defilarea gărzii de onoare şi a detaşamentelor instituţiilor în uniformă: jandarmeria, pompierii şi poliţia locală.

În semn de recunoștință pentru sacrificiul suprem al sutelor de mii de ostași căzuți la datorie în timpul Primului Război Mondial, Tratatul de la Versailles, semnat de fostele țări beligerante în 1919, prevedea, printre altele, obligativitatea întreținerii mormintelor ostașilor îngropați pe teritoriile statelor respective, precum și a operelor comemorative de război dedicate acestora.

În România, care a pierdut în prima mare conflagrație a secolului al XX-lea aproape un milion de militari și civili, prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920 s-a stabilit ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită cu prilejul Zilei Înălțării Domnului Iisus Hristos, dată decretată sărbătoare națională a poporului român.

Ca urmare a conjuncturilor politice, prin Decretul nr. 71/1948, Ziua Eroilor a fost stabilită pe data de 9 mai, abrogându-se prevederile anterioare. Decretul nr. 117/1975 privind regimul mormintelor și operelor comemorative a menținut reglementarea care prevedea ca data de 9 mai să fie considerată Ziua Eroilor, sărbătorindu-se cu prilejul Zilei Independenței de Stat a României și a Victoriei asupra Fascismului.

După 1990, ca urmare a demersurilor Ministerului Apărării Naționale, Ziua Eroilor nu s-a mai sărbătorit la 9 mai, ci s-a revenit la Ziua Înălțării Domnului.  La 2 mai 1995, Parlamentul României a adoptat o lege conform căreia Ziua Înălțării Domnului a fost declarată Ziua Eroilor, pentru a omagia jertfa celor căzuți în luptă pentru libertatea și independența poporului român.

Diana RADU

y1

y2

y3

y5

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei