
Marți în jurul orei 22:00 la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița a fost adusă o femeie în vârstă de 54 care fusese mușcată de o viperă, la mâna stângă. Femeia, de loc din Oravița, le-a povestit medicilor care au preluat-o că se afla în curtea casei sale când vipera a atacat-o.
„Starea pacientei este bună! Acesteia i s-a administrat ser antiviperin, iar în acest moment se află în afara oricărui pericol fiind internată pe Secția ATI unde are parte de tratament perfuzabil și tratament suportiv . Reprezentanții SJUR au făcut comandă la compania națională Unifarm pentru noi doze de vaccin antiviperin”, a declarat Roxana Bălan, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Reșița.
Femeia este a patra persoană mușcată de viperă în Caraș-Severin de când a început sezonul estival, tuturor cazurilor administrându-li-se vaccinul antiviperin.
Compania Unifarm s-a angajat ca în decurs de maxim 6 ore să trimită comanda de doze antiviperin în cazul în care apare în UPU vreun pacient și nu există în acel moment serul.
foto: stirilekanald.ro
Elena FRANȚ
ca fapt divers vipera se apara nu ataca , insa ar trebui luate anumite masuri pentru a evita asemenea accidente , viperele s-au inmultit excesiv in zona si nu e bine sa ajunga in curtiile si locuintele oamenilor
poza nu este buna, sarpele nu este o vipera, se omoara multi serpi neveninosi crezandu-se ca-s vipere.
Nu este vipera in poza, vipera are ochi obligici