Mesaje de avertizare pe telefoanele cărășenilor! Testare a sistemului RO-ALERT în Caraș-Severin

modelmic

La nivelul județului Caraș-Severin, va avea loc o nouă rundă de testare a sistemului RO-ALERT. Activitatea, ce se va desfășura în perioada 18-30 iulie, în intervalul orar 10:00-12:00, are scopul de a examina funcționarea sistemului, prin transmiterea unor mesaje de test către telefoanele mobile aflate în raza celulelor de telefonie mobilă din anumite zone.

Telefoanele configurate pentru recepția mesajelor RO-ALERT și care se vor afla în aria de acoperire a celulelor din zonele selectate pentru  testare vor recepționa următorul mesaj „TEST! Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului RO-ALERT. Nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecție” . Modurile de afișare și sunetele de avertizare sunt diferite în funcție de modelele telefoanelor mobile.

Pentru a primi mesajele transmise de IGSU si structurile sale teritoriale, recomandăm cetățenilor să se asigure că pe terminalele mobile sunt realizate setările corespunzătoare. Informațiile privind configurarea telefoanelor, în funcție de model și de operatorul de telefonie mobilă, sunt puse la dispoziția publicului pe portalul www.ro-alert.ro și pe site-urile operatorilor publici de rețele de comunicații mobile.

Asigurăm opinia publică asupra necesității și utilității derulării acestor activități de testare a sistemului”, explică Magdalena Tocmelea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin.

Din momentul operaționalizării Sistemului RO-ALERT (septembrie 2018) și până în prezent, au fost transmise peste 400 de mesaje de avertizare a populației, în situații reale. Populația a fost informată de existența unor fenomene meteorologice periculoase, inundații sau viituri, degajări mari de fum în urma incendiilor sau prezența unor animale sălbatice periculoase în zone locuite (urși).

Mesajele RO-ALERT pot fi recepționate pe întreg teritoriul României acolo unde există semnal GSM 2G/3G/4G.

Nu contează dacă aveți servicii de tip abonament sau prepay și nu se percep costuri sau taxe pentru recepționarea mesajelor RO-ALERT. În situația în care telefonul nu este pornit sau nu are semnal, nu pot fi primite alerte.

Nu este nevoie sa aveți telefoane de tip smartphone pentru a recepționa mesajele de tip RO-ALERT”, mai precizează Magdalena Tocmelea.

Informații referitoare la compatibilitatea telefoanelor mobile cu sistemul RO-ALERT sunt disponibile în secțiunea Configurare telefon, de pe portalul www.ro-alert.ro.

foto: playtech.ro

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei