Delgaz Grid anunță finalizarea lucrărilor de modernizare la rețeaua de distribuţie gaze naturale din municipiul Reşiţa. Drept urmare, alimentarea cu gaz va fi oprită joi, 11 iulie, pe mai multe străzi din oraș, pentru cuplarea noilor conducte şi branşamente la reţeaua de distribuţie.
„Delgaz Grid a finalizat o importantă lucrare de investiţii din municipiul Reşiţa care a constat în înlocuirea conductelor şi branşamentelor de gaz pe o lungime de peste 4,5 kilometri. Investiţia a cărei valoare estimată depăşeşte 1,2 milioane de lei va îmbunătăţi siguranţa şi calitatea serviciului de distribuţie a gazelor naturale pentru clienţii din localitate”, informează Silvia-Daniela Pandrea, purtătorul de cuvânt al companiei.
Alimentarea cu gaze naturale va fi sistată începând cu ora 09:00 pe străzile: Liliacului, Hunedoarei, Roman, Narcisei, Galaţi, Romaniţei, Progresului, Crizantemei şi pe Bulevardul Republicii. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 15:00.
„Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefo-nie).
Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări”, se precizează în comunicatul transmis de Delgaz Grid.
Karina TINCUL
