Silviu Hurduzeu, prefectul judeţului Caraş-Severin, a susţinut astăzi o conferinţă de presă în care a prezentat concluzii după încheierea procesului electoral pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European.
Deşi nu s-au prea înghesuit la secţiile de votare, cărăşenii s-au prezentat totuşi la urne în număr mai mare decât la europarlamentarele din 2009, dar şi decât media pe ţară.
„Aş vrea în primul rând să le mulţumesc ceţăţenilor din judeţul Caraş-Severin, care s-au prezentat la vot. Pe o statistică în comparaţie cu prezenţa la vot la alegerile europarlamentare din anul 2009, s-a constat o creştere cu două procente, 31% faţă de 33% cât s-a înregistrat la acest scrutin, de altfel, o prezenţă mai mare şi decât media la nivel naţional”, a explicat prefectul judeţului.
Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă şi legalitate a alegerilor, dar şi a campaniei care le-a precedat, a fost nevoie de mobilizare maximă din partea angajaţilor MAI: poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră. Reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a declarat mulţumit de modul în care s-a acţionat în perioada premergătoare alegerilor, dar şi în ziua de referinţă. „Apreciez modul civilizat în care s-a desfăşurat întreaga campanie electorală şi bineînţeles, ziua de ieri. Nu au fost momente delicate, nu am avut situaţii neplăcute. Din acest motiv, ţin să le mulţumesc colegilor mei din Ministerul Afacerilor Interne, care au asigurat pe tot parcusul acestei perioade buna desfăşurare a alegerilor europarlamentare. Au fost angrenaţi peste 400 de poliţişti, 122 de poliţişti de frontieră, 144 de jandarmi, 185 de pompieri, 665 de angajaţi ai MAI au asigurat protecţia celor 366 de secţii de votare din judeţ. De asemenea, pentru soluţionarea solicitărilor cu privire la evenimente produse în ziua alegerilor, au acţionat 100 de poliţişti, constituiţi în 18 echipe operative”, a mai spus Silviu Hurduzeu.
Diana RADU
