Pompierii militari reșițeni au fost solicitați să intervină în această după-amiază pentru stingerea unui incendiu izbucnit în zona Mociur din Reșița.
„În jurul orei 15:10, prin apel 112, a fost anunțat un incendiu la un apartament în cartierul Mociur din municipiul Reșița. La fața locului s-au deplasat de urgență 4 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, din care unul SMURD”, explică Magdalena Tocmelea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin.
Incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă și emana mult fum care a inundat și casa scării.
„În urma recunoașterii efectuate până acum, nu au fost identificate victime”, mai precizează Magdalena Tocmelea.
Diana RADU


