Victor Ponta: „PRO România va avea la europarlamentare un scor în jur de 10%”

 modelmic

După vizitele de ieri întreprinse la Oțelu Roșu și Caransebeș „selecționerul“ PRO România, Victor Ponta i-a transmis printre zâmbete cu subînțeles secretarului general al partidului și până mai ieri liderului pesedist Ion Mocioalcă,: „La Caraș ne-am organizat bine, dar acum vreau să faci treabă la nivel național!“

Liderul Victor Ponta admite că atât el, cât și colegii săi trebuie să muncească mai mult pentru a ajunge la succesul politic scontat. Prin vizitele de ieri de la Oțelu Roșu, Caransebeș și astăzi la Reșița Ponta a dorit să transmită cu această ocazie două mesaje: PRO România s-a apucat de treabă, în timp ce alți lideri încă nu au ieșit din zona de confort a sărbătorilor de iarnă și de recunoaștere pentru parlamentarii Ion Mocioalcă și Ion Spânu, cei care, așa cum a ținut să puncteze Ponta, nu au venit la momentul construcției partidului pentru avantaje politice pe care le-ar putea oferi noua formațiune politică. „Mocioalcă și Spânu au plecat de la putere pentru a veni în opoziție, de aceea nu este o întâmplare că pe 3 și 4 ianuarie am fost în Caraș-Severin. “, a afirmat ex-premierul.

modelmic

Despre actuala configurare a executivului țării, fostul conducător social-democrat, Victor Ponta, a declarat: „ Am votat în 2016 cu speranța că vom avea o guvernare bună, cum a fost perioada 2012 – 2015. Cred că asta au și votat oamenii în 2016. Și uite ce avem? avem o mini-dictatură de Teleorman a unor oameni care, fie sunt hoți, fie sunt analfabeți. PRO România se adresează acestor oameni dezamăgiți, la fel ca și mine și care nu vor să voteze PNL sau USR. Pe de altă parte sunt destui oameni care mi-au spus „te-aș fi votat dar nu te-am votat pentru că erai PSD“. Spre acești oameni ne îndreptăm. Foarte mulți pesediști se rușinează și spun – „pe noi nu ne reprezintă Dragnea și Dăncilă“, a afirmat la Caransebeș Victor Ponta.

Legat de prezența scăzută a simpatizanților, a șefilor de deconcentrate și a primarilor la sediile PRO România din Oțelu Roșu și Caransebeș, Ponta a pus-o pe seama intimidării, a presiunilor și amenințărilor actualilor guvernanți la adresa celor ce ocupă funcții în administrația publică.

Victor Ponta crede că PRO România este un partid nou dar cu atuul că oamenii aflați în conducerea lui au dovedit în funcțiile pe care le-au ocupat de-a lungul timpului. 10% este procentul pe care l-a pronunțat Victor Ponta ca fiind scorul electoral în jurul căruia va gravita la alegerile pentru Parlamentul European PRO România.

Iată declarația de presă făcută de Victor Ponta la Caransebeș:

Sergiu TABAN

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei