Recentul răspuns, al domnului director executiv al Direcției de Drumuri Județene Caraș Severin, domnul Gabriel-Francisc Stika, adresat profesorului Ioan Sporea, cu privire la plângerile cu privire la starea drumurilor cărășene pe care le-am făcut, eu și profesorul Sporea, în această vară, mă obligă la câteva comentarii.
Îi mulțumesc domnului director Stika că a răspuns. Dar, în opinia mea, adresa domniei sale este pe vechiul calapod comunistoid ”cetățenii sesizează, organele competente răspund”. Răspund, dar nu prea rezolvă concret problemele, plasând totul într-un viitor, ce se dorea, se dorește ”luminos”. Voi încerca să argumentez în continuare, precizând că am pus în ghilimele extrasele din scrisoarea domnului director Stika.
Este adevărat că, ”referitor la starea drumului județean DJ 571”, domnul Stika i-a răspuns personal profesorului Sporea, dar și mai adevărat, dacă îmi este permisă această licență de exprimare, este că starea drumurilor către Sasca este și mai jalnică!
Cu privire la drumul județean DJ 571 B este adevărat că a fost turnat un covor asfaltic pe întreg intravilanul comunei Dalboșeț. Lucrarea s-a efectuat rapid și suficient de bine, chiar dacă la un an după ce apăruse în presă că s-au aprobat fonduri pentru asfaltarea intravilană a unei porțiuni de drum, plină de gropi, de ani și ani de zile.
„Lucrările de întreținere prin plombare cu mixtură asfaltică“ efectuate pe tronsonul Bozovici – Dalboșeț au fost de foarte slabă calitate, parțiale, fapt care a stârnit mânia locuitorilor din zonă. Aceste lucrări au fost efectuate ca urmare a primului protest organizat de almăjenii disperați că își distrug mașinile pe un drum catastrofal. Al doilea ”miting de protest”, la care am participat și eu, nu a fost inițiat ”la o zi după ce utilajele pentru lucrări au fost aduse în zonă”, ci la aproximativ 10 zile după ce utilajale au dispărut din zonă, spre nemulțumirea almăjenilor, care au și postat pe internet imagini care arată calitatea lucrărilor efectuate, gropile rămase neastupate, deși toate lucrările sunt efectuate, după cum spune domnul director Stika, ”pe baza unei documentații în conformitate cu normativele în vigoare”. Din acest motiv am utilizat termenul ”cârpeală”, când m-am ”lamentat” fără a fi ”specialist”… în scrisoarea mea de protest. Îl rog pe domnul director să meargă la fața locului și să facă o apreciere de expert, șef al specialiștilor! Îl mai rog să aprecieze dacă nu ar fi fost mai bună turnarea efectivă de covor asfaltic pe zone de câte 50-100 m de drum, dacă tot s-au utilizat aproximativ 5500 m2 la aceste ”cârpeli”… pardon, le zice ”plombări”, în limbaj de specialist! Un calcul simplu ne arată că la un un km de șosea cu lățime de 6 m ar fi necesari pentru turnarea de covor asfaltic de 6000 m2 de asfalt. Ori, în opinia mea de nespecialist, ar fi fost mult mai vizibile 10 porțiuni de 100 m lungime și 6 m lățime asfaltate integral. Sau 20 de bucăți de 50 de m lungime!
Fac aceste calcule empirice, cu propunerea de covor asfaltic în zone critice și nu plombări, în speranța că domnul director Stika și echipa domniei sale de specialiști, le va lua în seamă, mai ales că ne anunță că „este în curs de elaborare documentația pentru intervenția pe 2 km de drum între Șopotu Nou și Dalboșeț, precum și între Șopotu Nou și Stăncilova”. Excepțională veste, elegantă și super tehnică exprimare! Eu, ca profan în materie, dar totuși, mergător pe drumul acesta, implicit plătitor de taxe și impozite la stat, întreb doar CÂND ar fi gata „documentația“, dară „intervenția”????!!!!
Trecând la alt drum, deși domnul Stika afirmă că este „semnat contract de finanțare, prin Programul PNDL, pentru Reabilitare DJ 571 G Gârbovăț-Lăpușnicul Mare 4 tronsoane“ (după informațiile mele, cam de multișor…), și această lucrare se află „în faza de licitație a proiectării“. Iată alți termeni greu de înțeles pentru nespecialiștii plătitori de taxe! Noi, bieții de noi, am vrea să știm concret, CÂND ȘI CUM?
Prin urmare, stimați domni specialiști de la județ, ne bucurăm că veți continua să „exercitați lucrări de întreținere a drumurilor județene“, că veți încerca să „accesați fonduri europene și guvernamentale pentru lucrări de reabilitare sau modernizare“. Problema este dacă puteți să vă exprimați concret CÂND ȘI CUM ” asigurați, exercitați, accesați, licitați, reabilitați, modernizați,”? CÂND????!!!! Că „sesizați” ați fost de ani și ani, de bieții cetățeni ajunși la disperare! Transformarea în drumuri județene a drumurilor intercomunale nu a fost deloc benefică pentru Almăj. Din acest motiv, am spus „dacă nu puteți voi, lăsați-ne pe noi“! Adică descentralizați, lăsați autoritățile comunale, mult mai aproape de om, să își facă treaba! Să poată fi capacitați almăjenii, efectiv și concret, inclusiv financiar, să-și întrețină drumurile! Sau, dat fiind valul de nemulțumiri, lăsați pe alții în locul dumneavoastră, specialiști capabili să treacă dincolo de „faza de licitație a proiectării“ (?!) și să asfalteze nu doar în vorbe și promisiuni drumurile distruse, într-o perioadă de timp rezonabilă pentru o viață de om!
Sorin Pescariu
P.S. Cu privire la ultima propoziție din scrisoarea domnului director Stika „Nu stăm pe un sac de bani și nu vrem să-i cheltuim“ nu o pot comenta pentru că nu o înțeleg, logic, implicit gramatical.
Iată care a fost răspunsul directorului executiv al Direcției de Drumuri Județene, Gabriel Stika, la problemele enunțate de prof. dr. Ioan Sporea și prof. dr. Sorin Pescariu:
Daca ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@reper24.ro, pe contul nostru de Facebook sau pe WhatsApp la nr. 0747 081 224



Foarte corect !!!
Situatia este exact asa cum a prezentat-o d-nul Pescariu.
O bataie de joc. Initial am crezut ca lucrarea a fost doara asa … pentru calmarea spiritelor urmand sa fie facut-o corect in scurt timp.
Insa la foarte putin timp dupa asta, am descoperit cu stupoare ca lucrarea este definitiva. Lucrarea este o bataie de joc.
Trebuie sa avem incredere in Dl. G-F Stika, pentru ca este un luptator (chiar cu rol predominant- n.b.!) al revolutiei din ‘89 (?!) in a-si castiga drepturile (materiale) ale domniei sale rezultate din eroismul de care a dat dovada : a luptat pentru cauza personala chiar cu Parlamentul Romaniei (2016) si a avut casting de cauza! E drept ca una personala! Care va sa zica nu a urbei!
Trecand la starea drumurilor invocata de colegii doctori resiteni prin origine, pai Dle. Stika, va rog, nu mai veniti cu asemenea “stikuri”! Banatenii din Banatul asta Montan-banuiesc ca este si “biotopul” dvs. ( vezi Dex) -nu calca cu papucii nici cu masinile pe hartiile studiilor de fezabilitate sau pe lemnoasele explicatiuni din “normativele in vigoare”! Ei doresc, ca si noi ceilalti banateni, drumuri minim practicabile!
Va dorim succes si o intrebare comprehensibila ( sic!) : ati inteles?
Îl invitam pe domnul Stika să își dea demisia dacă nu este capabil sa rezolve problema drumurilor, poate vine altul care poate găsi fonduri pentru reabilitare. Este inadmisibil și inexplicabil că doar in Caraș Severin nu sunt fonduri pentru refacere drumurilor, care nu au mai fost reabilitate de ani și ani. Mergi peste tot in tara normal, ajungi in Caraș Severin ,parca pe alta lume .Răspunsul domnului Stika este unul flegmatic . Nu stați pe un sac de bani ,dar luați un sac de bani că de asta stați pe o funcție pe care nu o onorați