Recunoscuta artistă a folclorului bănățean, Nicoleta Voica și logodnicul ei, Alin Bagiu, și-au oficializat relația, ieri, la Timișoara, după ce evenimentul fusese prefațat de presa centrală, încă de anul trecut.
Și chiar dacă au existat cârcotași care au vorbit despre diferența de vârstă dintre cei doi îndrăgostiți, despre plusurile și minusurile dintre cei doi, chiar dacă au existat răutăți tipic românești, Alin și Nicoleta și-au urmat pașii dictați de suflet și s-au prezentat în fața ofițerului de stare civilă. Au spus DA iar începând de ieri Alin Bagiu și Nicoleta Voica au devenit soț și soție.
Am fost prezenți acasă la Nicoleta Voica, chiar în acest an, în locația care a devenit căminul celor doi soți din Timișoara, spațiul unde am realizat, la început de martie, o emisiune Live Reper 24 iar senzația lăsată a fost aceea că Nicoleta Voica și Alin Bagiu se completează reciproc, existând o chimie pe care sper să o regăsesc și în anii ce vor urma între protagoniștii acestei povești. Adevărata presiune mediatică a acestei relații, se află pe umerii lui Alin, iar asta pentru că în urma atâtor decenii de experiență pe scenă și în afara ei, Nicoleta este obișnuită cu abordările și catalogările diverse ale disprețuitoarei societăți. O relație care după ce a devenit publică a urcat brusc în topul bârfelor oricărui neavenit, din Timiș până-n Caraș, un subiect extrem de atacat în orice ocazie, pe la colțuri și mai deloc pe față, de „cântăreți“ la șușanale care nu s-au ridicat și nu se vor ridica niciodată la dimensiunea artistică a Nicoletei Voica, personaje care, de cele mai multe ori, au reușit cu brio să-și dovedească imoralitatea. Părerea mea ar fi să-i mai lăsăm pe oamenii ăștia să-și vadă de viața și deciziile lor, zic!
Într-o strânsă legătură cu povestea de dragoste pe care o trăiește alături de omul Nicoleta Voica, Alin Bagiu consemnează:
„Am învățat de la viață că nimic nu este întâmplător și că toate au rostul lor, chiar dacă în anumite momente nu ne convine în ce direcție o „apucăm“, datorita sau „din cauza“ deciziilor pe care le luăm. Am învățat, de asemenea, că nimic din ceea ce facem nu rămâne netransformațional pentru noi, o transformare în bine sau rău, asta doar Dumnezeu poate judeca la momentul potrivit.
Trăim cu bucurii și necazuri, cu zâmbete și lacrimi, dar ceea ce știu că trebuie să rămână în permanență în sufletul nostru este CREDINȚĂ, NĂDEJDEA ȘI DRAGOSTEA.
Cu acestea 3, până la urmă o să reușim să ajungem acolo unde până la urmă suntem predestinați să ajungem.“
Mesajul comun al soților Nicoleta Voica și Alin Bagiu a reușit să trezească emoția martorilor virtuali și m-am gândit că merită să-l lecturăm:
„Ne îndrăgostim de clipirea din ochii acelei ființe iubite, de râsetul care ne umple viata și sufletul de bucurie, ne îndrăgostim de tot ce înseamnă acea persoană. Sufletul nu contenește niciodată să își caute jumătatea iar iubirea nu are oglindă, ca să ne privim chipurile în ea…
Dragostea adevarată este atunci când trăiești o iubire imposibilă și lupți din greu pentru acea persoană, iar ea îți dă zi de zi motive să continui! Învață din greșelile trecutului și visează la viitor“.
Echipa Reper 24 le urează Nicoletei Voica și lui Alin Bagiu, „Casă de Piatră și o viață lungă împreună, în deplină armonie!“
Sergiu TABAN




In primul rand vreau sa le transmin acestor oameni minunati tot binele din lume si “Casa de piatra”,multa sanatate si putere de munca,sunt doi oameni care prin munca lor fac parte din viata noasta pe care ne-o fac mai frumoasa in fiecare zi! Multa fericire dragii mei dragi si iubire cat cuprinde! Cu stima si respect si multa dragoste Nelly Stancu