Romsilva a făcut public rezultatul pentru concursul organizat pentru ocuparea funcției de director al Parcului Național Semenic – Cheile Carașului, parc aflat în ultimii ani în centrul a numeroase scandaluri și acuzații privind interese obscure și tăieri ilegale. Parcul a fost condus în ultima perioada doar de interimari, în ciuda faptului că anterior au mai fost organizate câteva concursuri, unul dintre acestea fiind chiar câștigat, candidatul renunțând însă să mai ia în primire funcția.
Conform informațiilor de pe siteul Romsilva, la concursul de ieri s-au prezentat patru persoane: Dan Florin Stoiadinovici, Nicolae Ovidiu Antila, Dorinel Magargiu și Ilie Nicolae Ifca. Câștigător a fost declarat Ifca, cu media 8,67.
Parcul Național Semenic – Cheile Carașului a fost condus în ultimii ani de o serie întreagă de directori, începând cu Sorin Tudorescu, care și-a dat demisia în 2015 (după ce pe numele său a fost deschis un dosar penal privind aranjarea unui examen de angajare pentru rangeri), trecând prin Petre Pârvulescu, Silvia Vasile sau Ion Muntian. La începutul anului trecut, concursul organizat de Romsilva pentru funcția de director a fost câștigat de Sorin Bunda, care ulterior a refuzat însă să preia postul, pe motiv că contractul de muncă ar conține clauze mai puțin obișnuite.
În aprilie 2017 a fost organizat un alt concurs, la care s-a prezentat și Ilie Nicolae Ifca, la aceea vreme șeful pazei din cadrul Parcului. În ciuda faptului că a picat concursul, acesta a fost numit director cu delegație al Parcului Național Semenic – Cheile Carașului. A urmat un nou concurs în octombrie 2017, dar nici de această dată Ifca nu a reușit să promoveze, deși era singurul candidat. A treia oară a fost însă cu noroc pentru Ilie Nicolae Ifca, acesta reușind în sfârșit să obțină postul dorit.
Karina TINCUL


Daca a trebuit sa sustina de 3 ori un examen pentru ocuparea unui post … e clara treaba !